ALBASAT
Societate

Starea de urgență în sănătate publică ar putea fi extinsă

Starea de urgență în sănătate publică, instituită până pe 30 iunie, cel mai probabil va fi extinsă pentru încă o lună. Acest lucru urmează să se decidă marți, 23 iunie, la ședința Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică, transmite IPN.

După ședința conducerii țării, premierul Ion Chicu a declarat că săptămâna trecută s-a înregistrat o evoluție negativă cu privire la cazurile COVID-19, atât în lume, cât și în Republica Moldova. Potrivit lui, aceste creșteri apar odată cu reluarea activităților economice. Din discuțiile pe care le-a avut cu specialiștii din sănătătate, spune premierul, aceștia vor veni la ședința Comisiei cu propunerea de a extinde pentru încă o lună stare de urgență în sănătate publică.

Șeful executivului a menționat că este important ca sistemul medical să facă față acestui salt al numărului de cazuri. În ceea ce ține de locurile în spital, săptămâna trecută au fost pregătite paturi suplimentare. Numărul de paturi este ocupat în proporție de 50-55%. Mai complicată situația este cu personalul medical, care este extenuat. Ion Chicu a îndmenat în acest populația să de dovadă de responsabilitate în situația de pandemie.

Până pe 21 iunie, în Republica Moldova au fost confirmate 14 200 de cazuri de infecție cu noul coronavirus. Peste două de mii de cazuri de infectare sunt în rândul angajaţilor sistemului de sănătate. Bilanțul persoanelor răpuse de COVID-19 ajunge la 473.

Related posts

Cum arată Crăciunul regal și cu ce bucate se delectează regina și membrii familiei regale britanice de sărbători

Albasat

Coronavirusul se răspândeşte: Al treilea caz a fost confirmat în Statele Unite

Albasat

Maia Sandu a fost distinsă cu premiul „Bled Strategic Forum Distinguished Partner”

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment