O ușoară îmbunătățire a regimului alimentar prin consumarea mai multor fructe, legume și pește poate crește în mod semnificativ speranța de viață, arată un studiu publicat miercuri în revista medicală americană New England Journal of Medicine.
Acesta este primul studiu care arată că un regim alimentar mai sănătos, timp de cel puțin doisprezece ani, reduce riscul de mortalitate cardiovasculară, spun cercetătorii de la Universitatea Harvard, conform AFP.
Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.
Ei au analizat legătura dintre schimbările în alimentație în cazul a aproape 74.000 adulți timp de doisprezece ani (1986-1998) și riscurile de a deceda în următorii doisprezece ani (1998-2010).
Pe parcursul acestei lungi perioade de observare, ei i-au întrebat pe participanți cu privire la regimul lor alimentar la fiecare patru ani, precum și în legătură cu stilul de viață și sănătatea lor la fiecare doi ani.
Studiul arată că o îmbunătățire a regimului alimentar pentru o perioadă de doisprezece ani are ca rezultat o reducere a riscului de a muri în următorii doisprezece ani.
”Rezultatele noastre scot în evidență faptul că îmbunătățirea calității regimului alimentar în ansamblul său are beneficii de durată pentru sănătate”, a declarat Frank Hu, profesor la Universitatea Harvard și principalul autor al studiului.
”Obiceiuri alimentare sănătoase pot fi adoptate în funcție de preferințele culturale și culinare ale individului și de starea lui de sănătate”, a adăugat el.
Tipurile de alimente care au contribuit cel mai mult la o îmbunătățire a regimului au fost cerealele integrale, fructele, legumele și peștele sau acizii grași (omega-3).
Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.
O creștere de 20% a calității regimului alimentar — care poate fi obținută prin simpla înlocuire a unei porții zilnice de carne roșie sau cârnați cu nuci sau legume — a fost legată de o reducere de 8 până la 17% a riscului de mortalitate.
În schimb, o deteriorare a calității alimentației a dus la o creștere a riscului de deces de 6 până la 12% în aceeași perioadă.
În rândul participanților care au menținut mai mult un regim alimentar sănătos, reducerea riscului de mortalitate din orice cauză a variat de la 9 la 14%.
În cazul celor care au avut o dietă relativ nesănătoasă la începutul studiului, rezultatele indică faptul că participanții care și-au îmbunătățit scorul în ceea ce privește produsele alimentare sănătoase și-au scăzut semnificativ riscul de deces în anii următori.
Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.