Statele Unite ale Americii (SUA) vor dona Republicii Moldova 500.000 de doze de vaccin anti-COVID-19, a anunţat, vineri, Ambasada SUA la Chişinău.
Potrivit sursei citate, vaccinurile Johnson & Johnson sunt produse în SUA şi vor fi distribuite prin intermediul platformei COVAX.
Oficialii diplomaţiei americane susţin că primele 150.000 de doze vor ajunge în Moldova pe 12 iulie, acţiunea fiind considerată „un moment unic în istorie”.
„Nu putea exista un prilej mai important pentru aceasta donaţie. SUA rămâne partenerul ferm al Republicii Moldova în combaterea acestei pandemii şi salvarea vieţilor cetăţenilor Moldovei. După cum a spus preşedintele Biden, Statele Unite se angajează să confere eforturilor internaţionale de vaccinare aceeaşi rapiditate pe care a demonstrat-o pe plan intern. Această donaţie este cea mai recentă într-un parteneriat extins şi productiv, în cadrul căruia s-au acordat peste patru milioane de dolari de asistenţă legată de combaterea COVID în Republica Moldova, inclusiv echipamente fizice precum frigidere de laborator şi distilatoare de apă şi, de asemenea, pregătire profesională pentru personalul centrelor de vaccinare şi Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică”, a transmis Ambasada SUA din Republica Moldova.