Trei tineri și-au prelungit termenul de detenție după ce, în toamna anului trecut, au evadat din Penitenciarul nr. 10 – Goian din municipiul Chișinău, dar au fost prinși și întorși după gratii în aceeași zi, transmite IPN.
Potrivit Procuraturii Generale, în timp ce se aflau în detenție, făptașii i-au solicitat agentului de post asistență medicală, acuzând dureri de cap. Pentru a le transmite medicamentele necesare, angajatul instituției penitenciare a deschis ușa celulei, moment în care a fost atacat cu coada unui mop și lovit în regiunea frontală. În acest fel l-au deposedat pe agent de chei și au părăsit blocul de regim. După care, prin escaladarea edificiilor de pază, au părăsit și teritoriul instituției penitenciare.
Potrivit sentinței recent emise de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, tinerii în vârstă de 18 și, respectiv, 19 ani, au fost recunoscuți vinovați, fiindu-le dictată o pedeapsă suplimentară la cea stabilită anterior. Doi dintre ei s-au ales cu încă doi ani de închisoare, iar al treilea cu încă un an și jumătate.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel.
- SmadShop va demara construcția primului Spital de Îngrijiri Paliative
- Consiliul UE aprobă cea mai amplă reformă vamală din ultimele decenii
- Cazul de la Măgdăcești duce la modificări de legislație și la măsuri mai stricte în cazul agresorilor vizați de măsuri de restricție
- Ratele oficiale de schimb valutar pentru 2 septembrie 2026
- Benzina se scumpește cu 28 de bani. Cât va costa litrul miercuri

