ALBASAT
Actualitate Societate

Summitul Tinerilor „Dor de rădăcini” a fost inaugurat la Chișinău

Tinerii din Republica Moldova care au plecat să studieze în România, precum și în alte țări sunt îndemnați să revină acasă după terminarea studiilor și să ajute la dezvoltarea țării. Studentul care învață în România are parte de studii de calitate, se întoarce în Moldova și contribuie la economia națională, la dezvoltarea țării per general, a menționat secretarul de stat al Ministerului Educației și Cercetării din Republica Moldova, Sergiu Gurin, la Summitul Tinerilor din Republica Moldova „Dor de rădăcini!”. Evenimentul urmărește conectarea tinerilor care-și fac studiile peste Prut cu tinerii care locuiesc în țară, cu instituțiile publice și private, ONG-uri și formatori de opinie pentru a le crea oportunități și contexte de dezvoltare profesională, transmite IPN.

Secretarul de stat al Ministerului Educației și Cercetării din Republica Moldova a comunicat că implicarea tinerilor la dezvoltarea comunității, dezvoltarea Republicii Moldova este o valoare adăugată. „Îndemnul Ministerului Educației și Cercetării este să reveniți acasă, să reveniți la rădăcini, pentru că deseori se întâmplă că studenții basarabeni care studiază în România pleacă mai departe în alte țări. Din punctul meu de vedere, este un pic regretabil”. „Studentul din Republica Moldova care pleacă mai departe merge să contribuie la dezvoltarea altei țări, de exemplu a Franței, Italiei, în care și așa este dezvoltare, au ei oamenii lor, au studenții lor. Vă rog foarte mult să reveniți acasă și să contribuiți la dezvoltarea economiei naționale”, a spus Sergiu Gurin.

Adrian Dupu, secretar de stat la Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova în Guvernul României, a spus că, deși Republica Moldova și România se aseamănă foarte mult, au aceeași  limbă, aceeași cultură, aceleași tradiții, întoarcerea nu e niciodată ușoară, pentru că studenții plecați sunt obișnuiți în România cu un anumit stil de viață. Oficialul a precizat că atât cei care se vor întoarce la baștină, la fel ca și cei care vor rămâne peste Prut vor avea un rol foarte important în dezvoltarea Republicii Moldova. Tinerii plecați peste hotare pot contribui de acolo la sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova.

Deputatul Radu Marian, președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe din Republica Moldova, a menționat că țara se confruntă cu exodul de minți. Un număr foarte mare de elevi extrem de talentați pleacă din Republica Moldova după finalizare studiilor în învățământul general. Prioritatea autorităților este îmbunătățirea sistemului universitar de învățământ din Moldova, ca tinerii să aibă motive să rămână acasă.

Cristin Murafa, președintele Federației Tinerilor Basarabeni din România, a spus că Summitul Tinerilor din Republica Moldova a fost inspirat de modelul Summitului Tinerilor din România, care este și evenimentul central al Programului de Capitală a Tineretului din România. Summitul Tinerilor din Republica este un proiect prin care se creează legătura dintre tineri, mediul de faceri, ONG-uri și instituțiile statului pentru a forma un mediul de dialog și discuții. „Noi, tinerii, suntem cei care avem foarte multă energie, avem foarte multe idei, putem să aducem foarte multe inovații și atunci este foarte important să ne consultăm și să ajungem la același mal”, a spus președintele Federației Tinerilor Basarabeni.

Teodora Panuș, președintele Consiliului Național al Tineretului din Moldova (CNTM), a comunicat că Summitul Tinerilor din Republica Moldova este un alt format de a aborda opiniile tinerilor, altfel ca de obicei. Președintele CNTM și-a exprimat speranța că prin această nouă metodă cu ajutorul tinerilor vor fi obținute noi idei care mai departe vor putea fi utilizate către decidenți. „Tinerii vor să fie luați în considerație în procesul de luare a deciziilor, ei vor să aibă un spațiu la masă, ei vor să fie ascultați și, cel puțin, consultați”, a mai spus Teodora Panuș.

Summitul Tinerilor din Republica Moldova – „Dor de rădăcini” este organizat de Federația Tinerilor Basarabeni din România, cu aportul Consiliului Național al Tineretului din Moldova și Consiliului Tineretului din România, fiind finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României.

Related posts

Au venit ploile la Nisporeni. Meteorologii prognozează averse și în următoarele zile

Albasat

Rusia distruge infrastructura energetică a Ucrainei pentru a crea tensiuni și în Europa, Mihail Podoleak

AlbasatTV, Nisporeni

Spitalul „Gheorghe Paladi” a fost dotat cu echipamente pentru asistarea femeilor și bebelușilor

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment