Meteorologii au emis avertizare cod galben de îngheț la suprafața solului. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în următoarele două dimineți temperaturile minime vor oscila între -1 și -3 grade Celsius.
Meteorologul Natalia Ungureanu, solicitată de IPN, a comunicat că astfel de înghețuri au loc primăvara târziu. Temperaturile scăzute ar putea fi înregistrate între orele 04.00-08.00.
Săptămâna viitoare, timpul se încălzește treptat: de la +13…+15 grade în ziua de luni, până la +21…+23 de grade vineri. Noaptea vor fi între +2 și +9 grade.