ALBASAT
Societate

Sunt trei ani de la expulzarea profesorilor turci. Dosarul nu a fost desecretizat

La trei ani de la expulzarea profesorilor turci de către Serviciul de Informații și Securitate, dosarul nu a fost desecretizat. Deși și Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a recomandat acest lucru autorităților de la Chișinău.

Contactat de IPN, Vadim Vieru, director al programului Drepturile Omului, Promo-LEX, a menționat că există două dosare în care profesorii turci au obținut justiție la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. La fel, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a emis o decizie care stabilește în sarcina Guvernului să asigure anumite măsuri, care până în prezent nu sunt implementate pe deplin.

Vadim Vieru, care este și avocatul rudei unuia dintre profesorii expulzați, spune că mai este încă un dosar la Curtea de Apel Chișinău. Este vorba despre cererea de apel a soției unuia dintre profesori. Cererea este încă în proces de examinare, dar care nu se știe până la urmă ce finalitate va avea.

Vadim Vieru a menționat că dosarul intentat în cauza expulzării rămâne secretizat. „Dosarul este secretizat, în pofida a mai multor circumstanțe, dar și a faptului că mai mulți politicieni, inclusiv care au obținut guvernarea, au promis desecretizarea. Așteptăm să depună eforturi”, notează avocatul. În opinia sa, desecretizarea va face lumină asupra a ceea ce s-a întâmplat în septembrie 2018.

Cei șapte cetățeni străini, profesori și administratori ai rețelei de licee „Orizont”, au fost declarați indezirabili și expulzați de pe teritoriul Republicii Moldova pe 6 septembrie 2018. Cetățeni expulzați au fost condamnați în Turcia. Pe 11 iunie 2019, CEDO a constatat că Republica Moldova a încălcat drepturile celor șapte cetățeni turci și a obligat statul să achite câte 25 de mii de euro pentru cinci cetățeni turci, suma totală fiind de 125 de mii de euro.

Fostul director SIS, Vasile Botnari, a fost condamnat cu suspendare. Ex-directorul SIS a primit amendă în mărime de 88 de mii de lei.

Related posts

(LIVE) Un nou seminar pentru cei ce vor să afle mai multe despre modul  sănătos de viață

AlbasatTV, Nisporeni

Oфициальный курс валюты на дату 01.05.2020

Albasat

Semnătura electronică, tot mai solicitată

Albasat

Leave a Comment