ALBASAT
Societate

Suntem la etapa finală de negocieri cu FMI, Ion Chicu

Prim-ministrul Ion Chicu menționează că Republica Moldova este la etapa finală de negociere cu Fondul Monetar Internaţional a unui nou program pe trei ani. „Am ajuns la o înţelegere pe marea majoritate a domeniilor, inclusiv pe cel fiscal. Nu ne-am luat niciun angajament care ar introduce noi impozite sau ar înăspri administrarea fiscală şi, în general, povara fiscală asupra agenţilor economici şi cetăţenilor”, a declarat premierul, citat de IPN.

După şedinţa de lucru cu președintele Republicii Moldova, Igor Dodon şi președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, Ion Chicu a precizat că miercuri, la şedinţa Guvernului, va fi aprobat acordul pentru asistenţa financiară de 100 de milioane de euro pe care o oferă Uniunea Europeană. „Vom aproba acest acord, el a fost semnat de Guvern şi Comisia Europeană. Tot miercuri, va fi aprobată şi hotărârea de Guvern de negocieri cu Federaţia Rusă în privinţa creditului. Este avizul pozitiv al comisiei parlamentare. Respectiv, miercuri vom aproba hotărârea de Guvern care oficial lansează aceste negocieri şi sperăm ca într-o perspectivă nu prea îndelungată să semnăm un nou acord cu Federaţia Rusă”, a spus premierul.

Ion Chicu a remarcat că acele peste patru miliarde de lei sunt prevăzuți în buget şi „în cazul când aceşti bani nu vin, vom avea dificultăţi la finanțarea deficitului bugetar”. Totodată, acesta a precizat că situaţia bugetară în luna iulie este stabilă. Veniturile sunt la același nivel cu veniturile din iulie 2019.

Related posts

LIVE: Viorica Dumbrăveanu vine cu noi detalii privind COVID-19

Albasat

Norvegia va aloca 50 de milioane de euro pentru Republica Moldova

AlbasatTV, Nisporeni

CSM are un nou președinte interimar

Albasat

Leave a Comment