Tânărul de 21 de ani, suspectat de omorul fetei de 7 ani de la Recea, a fost plasat în arest preventiv pe un termen de 30 de zile. Informația a fost confirmată pentru IPN de către consultantul procurorului din cadrul Procuraturii Generale, Violina Moraru, responsabilă pentru comunicarea cu reprezentanții mass-media.
Arestul preventiv urmează să fie ispășit în Penitenciarul nr.11 din municipiul Bălți.
Fata de 7 ani a mers luni la joacă în mahala și nu a mai revenit. Mai întâi au căutat-o cei de-ai casei, iar spre seară au apelat și la poliție. Căutările au continuat toată noaptea și a doua zi, fiind implicați și câini dresați, dar și drone. Cadavrul a fost găsit marți după-amiază într-o casă părăsită din localitate. Se pare că copila a mers la casa suspectului, care se află nu departe de casa sa. Localnicii spun că fratele mai mare era drăguț cu copila și servea cu dulciuri. De data aceasta el nu a fost acasă. Fratele mai mic, un împătimit al jocurilor de calculator, s-a arătat deranjat de vizita ei. Copila a fost găsită strangulată.
- Percheziții în toată țara într-un dosar privind activitatea mercenarilor
- Premierul desemnat, la consultări cu fracțiunile parlamentare
- Bulingul și curajul, teme centrale într-un film proiectat la Nisporeni. Află detalii
- Recrutarea obligatorie în armata rusă se va face anul împrejur, conform unei legi noi
- Sute de moldoveni au rămas fără cărțile de identitate românești din cauza domiciliului fictiv

