Societate

Premieră de la declanșarea pandemiei. China nu a raportat sâmbătă niciun caz nou de contaminare cu coronavirus

China nu a raportat sâmbătă niciun caz nou de contaminare cu coronavirusul, pentru prima dată de când ţara a început să publice date despre pandemie, în ianuarie, scrie Agerpres, citând AFP.

Boala şi-a făcut apariţia la sfârşitul lui 2019 în oraşul Wuhan (centru), dar contagiunea a fost practic oprită în ţară, ultimul bilanţ anunţând circa 83.000 de cazuri de contaminare, dintre care 4.634 mortale.

De atunci, pandemia s-a răspândit pe întreg globul, contaminând peste 5 milioane de persoane, dintre care mai mult de 335.000 mortal.

„Am obţinut o reuşită strategică majoră în răspunsul nostru la COVID-19”, a declarat vineri prim-ministrul chinez Li Keqiang în deschiderea sesiunea plenare a parlamentului de la Beijing, Adunarea Naţională Populară. În faţa a circa 3.000 de deputaţi putând măşti, premierul a subliniat „sarcina imensă” rămasă de îndeplinit în faţa consecinţelor economice ale pandemiei.

Administraţia Trump acuză autorităţile chineze că au întârziat în declanşarea alertei mondiale cu privire la pandemie şi că au disimulat amploarea acesteia.

Beijingul a dezminţit cu vehemenţă acuzaţiile de disimulare, subliniind că a împărtăşit la timp informaţiile sale despre pandemie cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi celelalte ţări.

Related posts

Banca Mondială oferă circa 40 mln de dolari pentru dezvoltarea învățământului superior

Albasat

Studiu: Durerile de cap şi pierderea mirosului sunt cele mai frecvente simptome cauzate de COVID-19, raportate în Europa

Albasat

Лица с температурой выше 37°C не смогут войти в кишиневские магазины

Albasat

Leave a Comment