Societate

MAE român: Declarațiile denigratoare ale premierului Chicu sunt complet inacceptabile

Ministerul Afacerilor Externe de la București califică ca fiind „denigratoare la adresa României” și „complet inacceptabile” declarațiile postate, pe o platformă de socializare, de către prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu. MAE își exprimă dezacordul puternic față de conținutul acestora. „Declarațiile prim-ministrului Ion Chicu sunt cu atât mai inadecvate cu cât, în contextul actual al pandemiei de COVID-19, România a oferit, în mod dezinteresat, un sprijin substanțial Republicii Moldova, demonstrând solidaritate și fiind astfel alături, în mod concret, de cetățenii Republicii Moldova într-un moment foarte dificil”, se menționează într-un comunicat de presă al instituției, citat de IPN.

MAE apreciază că aceste declarații denotă o profundă lipsă de respect la adresa României și a relației bilaterale privilegiate de Parteneriat Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova. Ministerul român evidențiază că implementarea reformelor asumate prin Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană nu reprezintă numai o obligație pentru Republica Moldova, ci și garanția prosperității pentru cetățenii săi.

Aceste aspecte au fost aduse, vineri după-masă, la cunoștința ambasadorului Republicii Moldova la București, care a fost la sediul Ministerului Afacerilor Externe. De asemenea, ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a avut o discuție telefonică pe aceeași temă cu omologul său de la Chișinău. În comunicat nu sunt menționate alte detalii cu privire la conținutul discuției.

Comentariul premierului Ion Chicu a venit după ce europarlamentarul român, Siegfried Mureșan, a criticat Guvernul de la Chișinău pentru că întârzie cu implementarea reformelor.

„Stau și mă uit eu la băiețașii ăștea români oploșiți prin structurile europene, care vin cu „patronajul” peste noi… Ratați, nimic în viață și în țară realizat, numai de „adus mingi” buni… Ce-ai făcut june în țara ta, că geme de cea mai mare corupție din Europa? Ai numai în județul Suceava jumătate din numărul de bolnavi COVID-19 înregistrați în toată țara mea. Și medici, cam tot atâți. Județele moldovenești au 40% din decedați din total pe România. Și de două ori mai mulți decedați moldoveni în dreapta Prutului, decât în stânga, deși numărul populației este egal”, a reacționat pe Facebook premierul Ion Chicu.

Premierul mai menționează că este foarte importantă opinia cetățenilor săi despre activitatea Guvernului. „Și doar critica moldovenilor pentru noi contează. Atacurile concertate ale unor personaje, cu pretenții de avocați ai Moldovei, pot să-i impresioneze doar pe patronii lor. Pe mine – deloc”, a mai scris Ion Chicu.

Related posts

Павел Филип: К сожалению, некоторые коллеги мечтают о прошлом ДПМ

Albasat

SUA acordă asistență medicală în valoare de 1,2 milioane de dolari

Albasat

Alte trei persoane tratate de COVID-19 au fost externate

Albasat

Leave a Comment