ALBASAT
Actualitate Societate

Tânăr condamnat în escrocheria „ruda implicată în accident”. Prejudiciu de peste 1 mln lei

Un tânăr a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru escrocherii comise prin schema „ruda implicată în accident”. Acesta, împreună cu complici încă neidentificați, a înșelat mai multe persoane, obținând ilegal peste un milion de lei. Victimele erau contactate telefonic și păcălite să plătească pentru „mușamalizarea” unor accidente rutiere fictive, transmite IPN.

Procuratura Generală precizează că în ianuarie 2025, tânărul a contactat prima victimă la domiciliul acesteia din Chișinău, pretinzând că fiica sa este vinovată de un accident în urma căruia a suferit o persoană. Pentru a „acoperi” cazul și a plăti servicii medicale, au obținut de la aceasta, în două tranșe, suma de 100 de mii de lei.

Tot el, împreună cu alți membrii ai grupului criminal, prin aceeași schemă infracțională, au obținut de la alte cinci persoane mijloace financiare în sumă totală de peste un milion de lei.

Potrivit procurorilor, tânărul în vârstă de 19 ani și-a recunoscut vinovăția, cauza fiind examinată în procedură simplificată. Acesta urmează să-și execute pedeapsa într-un penitenciar de tip semiînchis.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Centru.

Related posts

Bărbat rănit într-un accident rutier și omorât în altul produs în drum spre spital

AlbasatTV, Nisporeni

Cetățenii sunt îndemnați să descarce repetat Certificatul COVID

Albasat

A crescut vârsta de pensionare pentru femei

AlbasatTV, Nisporeni