Un tânăr de 22 de ani a ajuns la reanimare după ce s-a izbit violent cu automobilul într-un copac de pe marginea drumului. Șoferul a rămas blocat între fiare. Pentru a fi scos, a fost nevoie de intervenția salvatorilor, care au efectuat lucrări de descarcerare. Accidentul a avut loc noaptea trecută, în raionul Cantemir.
Contactată de IPN, ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Cantemir, Cristina Ciobanu, a declarat că accidentul s-a produs în jurul orei 03.00, pe traseul dintre satele Sadîc și Vișniovca. Tânărul, care este din municipiul Comrat, se deplasa din Vișniovca la Comrat. Într-un moment, a pierdut controlul asupra volanului, a derapat și a intrat în plin într-un copac.
Ca urmare a impactului, șoferul a fost transportat la Spitalul raional Comrat, fiind internat în Secția reanimare.
Potrivit poliției, din cauza traumatismelor, șoferul nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest Drager, însă la sosirea la spital, acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru a verifica dacă tânărul consumase alcool. În prezent se desfășoară acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
- Cooperare peste Prut: delegația din Maramureș, în vizită oficială la Nisporeni
- Ceața se menține: cod galben prelungit, vizibilitate sub 200 de metri
- Hărțuirea online devine infracțiune. Noile prevederi intră în vigoare pe 14 februarie
- Moldova, în grupă cu Slovacia, Feroe și Kazahstan în Liga Națiunilor
- Trenul Kiev-București a deraiat în gara română. CFR: fără victime și pagube la infrastructură

