ALBASAT
Societate

Tânăr reținut pentru punerea în circulație a dolarilor falși

Un tânăr de 22 de ani, originar din raionul Cahul, a fost reținut fiind suspectat că, timp de 5 luni, în comun cu alte persoane, deocamdată neidentificate, ar fi  pus în circulație dolari SUA cu nominalul de 50, prin intermediul ATM-urilor bancare amplasate pe teritoriul Republicii Moldova. Asupra bănuitului au fost depistate mijloace bănești în valoare totală de 470 000  de lei, care, recent, ar fi fost extrase de pe contul său bancar, transmite IPN cu referire un comunicat de presă al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

De asemenea, în automobilul suspectului au fost depistate și ridicate bancnote cu nominal de 50 de dolari, cu semne de falsificare similare celor puse anterior în  circulație, un pistol de model „Flobert”, calibru 4 mm, și 28 de cartușe, fără acte de proveniență și permis de port armă, mai multe telefoane mobile și cartele SIM.

Persoana reținută se află în custodia poliției. Aceasta nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind condamnată pentru diferite genuri de infracțiuni, ispășindu-și pedeapsa în locurile de detenție.

Procurorii PCCOCS au înaintat învinuirea și au depus demers prin care au solicitat aplicarea măsurii preventive sub formă de arest pentru un termen de 30 de zile. Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă  închisoare de la 7 la 15 ani. Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanței.

Related posts

Sculptorul Veaceslav Jiglițki, decorat cu Medalia de Merit pentru Cultura Poloneză

AlbasatTV, Nisporeni

Mai mulți candidați ai PP Șansă ar putea fi excluși din cursa electorală

AlbasatTV, Nisporeni

Un teren public de 1,5 ha riscă să fie vândut la un preț derizoriu, declarație

Albasat

Leave a Comment