ALBASAT
Fără categorie

Tendința de înregistrare a contractelor de locațiune este în creștere, șef direcție FISC

Tendința de înregistrare a contractelor de locațiune este în creștere în ultimii ani. Astfel, în 2018, suma veniturilor din impozitele achitate în baza contractelor de locațiune a crescut cu 50% față de anul precedent și aceasta constituie 16 milioane de lei încasați. Declarația a fost făcută de Nicoleta Nemerenco, șefa Direcției generală conformare a Serviciului Fiscal de Stat, la emisiunea „Tema zilei” de la postul de televiziune Canal 2. Funcționara spune că doar în primele trei luni ale anului curent au fost înregistrate circa 3400 de contracte de locațiune, transmite IPN.

Funcționara explică această creștere prin faptul că anul trecut au fost efectuate acțiuni masive de informare a cetățenilor privind consecințele neînregistrării contractelor de locațiune și neachitării impozitelor respective. „Dar, pe de altă parte, este și efectul sancțiunilor, mai ales că din 2018 a fost introdusă o modificare în Codul fiscal care stabilește expres că în cazul în care nu este înregistrat la Serviciul Fiscal de Stat contractul de dare în chirie a locuinței, atunci Fisc-ul este în drept de a aplica metoda estimativă de evaluare a venitului și de a calcula plățile care nu s-au încasat”, notează Nicoleta Nemerenco.

Denis Staruș, directorul Centrului republican pentru protecția consumatorului, spune că nu ar fi echitabil din punct de vedere social, dacă o persoană juridică achită impozite din darea în chirie, iar o persoană fizică nu. „În Republica Moldova există persoane care au transformat în business acest fenomen de dare în locațiune a apartamentelor. Fiindcă este mai profitabil, decât să ții banii la bancă, cumperi cinci apartamente și să le dai în locațiune pentru a obține un venit”, spune Denis Staruș.

Potrivit lui, odată ce o persoană obține un venit, această persoană trebuie să achite și impozitul pe acest venit. Acest impozit este perceput în majoritatea țărilor, iar procentul care este perceput în Republica Moldova este unul acceptabil.

Related posts

🏆 LIVE din Nisporeni: Gala Sportivilor Dotați 2024 – Campionii pe scenă!

AlbasatTV, Nisporeni

Doi bătrâni și-au pierdut viața în incendii

AlbasatTV, Nisporeni

Droguri de 4,5 milioane de lei, confiscate la Bălți

AlbasatTV, Nisporeni

Pentru luna decembrie compensația medie va fi de 700 de lei

AlbasatTV, Nisporeni

Prudență maximă în trafic. Se circulă în condiții de lapoviță și ploaie

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 27.12.2024

AlbasatTV, Nisporeni

Buteliile de gaz din apartamentele transnistrenilor, instrument de infracțiune

AlbasatTV, Nisporeni

Strategia națională de apărare a Republicii Moldova pentru anii 2024-2034, votată de Parlament

AlbasatTV, Nisporeni

Alocațiile veteranilor de război cresc de la 1 ianuarie 2025

AlbasatTV, Nisporeni

Cinci instituții din Rețeaua Școlilor Model, dotate cu table inteligente

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment