Deputații din Adunarea Populară a Găgăuziei nu au reușit să stabilească noua dată a alegerilor, deși au dezbătut îndelungat subiectul în cadrul ședinței de astăzi, 9 februarie. Chestiunea a fost inclusă pe ordinea de zi după ce anterior deputații de la Comrat și-au anulat propria hotărâre, transmite IPN.
În cadrul ședinței s-a propus ca alegerile în Adunarea Populară să se desfășoare pe data de 11 aprilie. Însă, o bună parte din deputați au declarat că data alegerilor poate fi stabilită doar după aprobarea bugetului Găgăuziei pentru anul 2021. Fiind supusă votului, doar 11 deputați, din cei 28 prezenți în sală, au votat pentru data de 11 aprilie. Restul fie s-au abținut, fie au votat împotrivă.
Tot în ședința de astăzi, Adunarea Populară a aprobat încă trei membri în componența Comisiei Electorale Centrale de la Comrat, din cei patru propuși, o candidatură fiind respinsă. Astfel, până acum au fost aprobați opt din cei nouă membri ai Comisiei.
Pe 20 ianuarie 2021, s-au împlinit patru ani de la convocarea primei ședințe a Adunării Populare, după alegerile din noiembrie 2016. Adunarea Populară a stabilit data alegerilor pentru 4 aprilie anul curent, dar recent deputații și-au anulat propria hotărâre.
- Moldova va crea rezerve strategice de carburanți pentru situații de criză
- Numărul rachetelor antigrindină utilizate în Moldova a scăzut de peste trei ori în ultimii ani
- Povara financiară a sistemului medical trebuie redusă pentru angajați, director CNAM
- Maia Sandu, la Strasbourg: Moldova este pregătită să deschidă negocierile de aderare la UE
- Angajatorii din Nisporeni, invitați să susțină noua generație de profesioniști

