ALBASAT
Societate

Tesla va îngheţa angajările şi va face concedieri în următorul trimestru

Un nou val de disponibilizări ar urma să afecteze în următorul trimestru producătorul american de vehicule electrice Tesla, a anunţat site-ul de ştiri Electrek, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Agerpres.

De asemenea, Tesla va îngheţa angajările. Compania nu a răspuns solicitărilor Reuters de a comenta informaţia. Acţiunile Tesla au urcat cu 1%, la 139,25 dolari, înaintea şedinţei de tranzacţionare de miercuri. Informaţia vine într-un moment în care investitorii Tesla sunt îngrijoraţi de activităţile directorului general Elon Musk, care în octombrie a plătit 44 miliarde de dolari pentru achiziţionarea Twitter.

Mai mult, analiştii au redus preţul ţintă pentru acţiunile Tesla, din cauza temerilor privind scăderea cererii de vehicule electrice în China anul viitor. În iunie, Musk anunţa că Tesla va renunţa la 10% dintre angajaţi în următoarele trei luni.

Tesla este unul dintre principalii beneficiari ai programului Inflation Reduction Act (IRA), lansat de preşedintele Joe Biden, care oferă reduceri de preţ de până la 7.500 de dolari la achiziţionarea unui vehicul electric, în cadrul unui plan destinat să îi încurajeze pe constructorii auto să îşi reducă dependenţa de China. Tesla a devenit cea mai valoroasă companie din industria auto prin producţia de masă de automobile electrice şi între timp s-a extins şi pe segmentul bateriilor pentru reţelele electrice şi sistemelor de producţie de energie fotovoltaică.

Related posts

Natalia Gavrilița: Avem șanse puține pentru că suntem un Guvern anticorupție

Albasat

Verificări riguroase pentru prevenirea vânătului ilicit în Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 25.02.2023

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment