ALBASAT
Fără categorie

Tinerii antreprenori vor putea accesa credite la dobânzi preferențiale

Ministerul Finanțelor a lansat un proiect de subfinanțare a tinerilor antreprenori cu dobândă preferențială. În acest proiect deja s-au înregistrat două persoane care au beneficiat de aceste împrumuturi. Declarația aparține șefei Directoratului de Finanțare a Ministerului Finanțelor, Raisa Cantemir, transmite IPN.

Potrivit ei, proiectul este destinat tinerilor cu vârstele cuprinse între 18 și 35 de ani pentru capitalizarea inițială dacă au o afacere bine pusă la punct sau pentru startup-uri. „Tinerii se adresează la băncile financiare deoarece Ministerul Finanțelor refinanțează împrumuturile prin sistemul bancar pentru a evita riscurile de credit”, spune Raisa Cantemir.

Funcționara spune că suma maximă pe care o poate accesa un tânăr este de până la un milion și jumătate de lei. De asemenea, tinerii pot accesa mai multe asemenea credite, dar condiția este să nu depășească suma de un milion și jumătate. „Scopul cheltuielilor – în orice domeniu de afaceri – fie servicii, procesarea produselor agricole sau chiar comerț, investiții în bunuri și echipamente sau materie primă. Perioada de grație este de până la 12 luni la suma principală, nu la dobândă”, a menționat Raisa Cantemir.

Roman Ceban, manager de politici în cadrul Asociației Oamenilor de Afaceri, consideră că prin acest proiect statul pentru prima dată garantează tinerii cu o încredere sporită și aceștia vor beneficia de rate scăzute cu 2 puncte procentuale, ceea ce înseamnă la moment o scădere destul de substanțială. „Și anterior am văzut că pe parcursul ultimilor 2-3 ani au scăzut constant ratele la valuta națională, iar o scădere cu încă 2 puncte procentuale va face acestea să fie mult mai avantajoase pentru tineri”, a spus Roman Ceban.

Lansarea Facilității de Creditare a Tinerilor (FCT) inițiată de Ministerul Finanțelor a luat start și este integral bazată pe fondurile disponibile ale liniilor de credit investiționale circulante finanțate din împrumuturi externe de stat pentru dezvoltarea sectorului real, acordate de Banca Mondială și Fondul Internațional de Dezvoltare Agricolă. Recreditarea tinerilor antreprenori este efectuată prin intermediul Instituțiilor Financiare Participante partenere (IFP) locale interesate, care își asumă toate riscurile de credit și au semnate cu Ministerul Finanțelor Contracte de Recreditare.

O condiție a programului este ca fondatorii întreprinderii să fie tineri cetățeni ai Republicii Moldova și să dețină cel puțin 75% din proprietatea întreprinderii sau afacerii. Totodată, băncile vor putea să aibă o marjă nu mai mare de 3% la rata de recreditare pentru tineri.

Related posts

Sportivi premiați la Gala Sportului 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Kosmos și Zara. Cum și-au numit părinții copiii în 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Orașul Nisporeni primește sprijin financiar de la UNFPA

AlbasatTV, Nisporeni

Spectacol Teatralizat „Magia Crăciunului” la Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Guvernul face ședință luni, în loc de miercuri

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 21.12.2024

AlbasatTV, Nisporeni

Campania „Să citim împreună!” a atins cota de 22 000 de participanți

AlbasatTV, Nisporeni

Iulia Zincenko: Refugiații ucraineni sunt o resursă imensă care poate fi valorificată

AlbasatTV, Nisporeni

Peste 7 200 de gospodării au primit vouchere pentru electrocasnice

AlbasatTV, Nisporeni

UE consideră că poate achita „facturile uriașe” ale moldovenilor în această iarnă

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment