Nu doar Republica Moldova înregistrează o „explozie” a numărului de cazuri de coronavirus, dar și alte state europene. În acest context, au fost prelungite stările de alertă sau de urgență sau au fost reintroduse unele restricții.
Bulgaria prelungeşte starea de urgenţă până la jumătatea lui iulie
Starea de urgenţă din cauza coronavirusului se prelungeşte în Bulgaria până la jumătatea lui iulie, a anunţat miercuri ministrul sănătăţii, Kiril Ananiev, citat de Reuters.
Guvernul de la Sofia a început luna aceasta relaxarea restricţiilor impuse pentru combaterea epidemiei de COVID-19, dar săptămâna trecută s-au înregistrat 606 cazuri noi, cel mai grav bilanţ săptămânal de la începutul crizei. Miercuri au fost raportate încă 130 de cazuri, totalul ajungând astfel la 4.114, din care 208 de decese.
Creşterea l-a determinat pe Ananiev să reintroducă obligativitatea portului măştilor de protecţie în toate spaţiile publice închise, inclusiv în trenuri şi în autobuze.
‘Avem o intensificare a epidemiei şi o răspândire mai mare a coronavirusului’, a informat ministrul într-o şedinţă de guvern. Conform datelor prezentate, în perioada 10-24 iunie numărul mediu de infecţii a crescut de peste trei ori faţă de intervalul precedent de două săptămâni, de la 26 la 84 zilnic. Ananiev a afirmat că nu se vor adopta noi măsuri pentru reintroducerea restricţiilor mai dure, dar se va verifica mai riguros distanţarea socială şi portul măştilor şi se vor menţine interdicţiile de călătorie în Bulgaria din majoritatea ţărilor din afara Uniunii Europene.
În aceeaşi şedinţă, premierul Boiko Borisov a avertizat că, dacă nu se ameliorează distanţarea între spectatori la meciurile de fotbal, va ordona disputarea partidelor fără public.
Autorităţile din Portugalia reintroduc noi restricţii la Lisabona
Autorităţile portugheze au restabilit parţial marţi izolarea în regiunea capitalei Lisabona pentru a evita răspândirea focarelor de noul coronavirus, cu riscul de a afecta imaginea unei ţări care a fost până acum relativ ferită de pandemie şi de a compromite sezonul turistic, relatează AFP.
În contextul în care unele ţări europene au introdus săptămâna trecută, spre marea nemulţumire a Portugaliei, restricţii pentru turiştii din acest stat în ciuda redeschiderii de frontiere pe continent, autorităţile portugheze au fost nevoite să recunoască dificultatea de a eradica focarele de contaminare responsabile de majoritatea noilor cazuri de COVID-19.
Portugalia, lovită mai puţin dur decât Spania vecină, număra marţi un total de 1.540 de morţi la 10 milioane de locuitori şi aproape 40.000 de cazuri confirmate.
Ea se află pe poziţia a doua, după Suedia, în clasamentul ţărilor din UE care au înregistrat cele mai multe noi cazuri raportat la populaţie în ultimele patru săptămâni, conform datelor colectate de AFP de la autorităţile naţionale.
Guvernul socialist a decis luni să îi supună din nou pe cei circa 2,8 milioane de locuitori ai regiunii metropolitane Lisabona unor măsuri de izolare.
Adunările au fost din nou limitate la zece persoane, comparativ cu 20 faţă de restul ţării. Consumul de alcool în spaţii publice a fost interzis, iar magazinele, terasele sau cafenelele vor trebui să se închidă la ora locală 20.00. Numai restaurantele care servesc mâncare la faţa locului vor putea rămâne deschise până mai târziu.
Noile restricţii urmăresc să ţină sub control focarele de contagiune care au fost declarate în 15 cartiere răspândite în cinci comune ale regiunii, a explicat luni premierul Antonio Costa.
Şeful guvernului socialist a anunţat de asemenea că joi, în consiliul de miniştri, va fi adoptat un regulament care detaliază amenzile pe care poliţia le poate aplica celor care organizează adunări neautorizate sau participă la ele.
Autorităţile sanitare vor de asemenea să intensifice vizitele la persoanele testate pozitiv cu noul coronavirus şi care trebuie să rămână izolate la domiciliu.
Croaţia reintroduce carantina obligatorie de 14 zile pentru vizitatorii din Bosnia, Kosovo, Macedonia de Nord şi Serbia
Croaţia va reintroduce de joi carantina obligatorie de 14 zile pentru vizitatorii din Bosnia, Kosovo, Macedonia de Nord şi Serbia, în urma înmulţirii cazurilor de infectare cu coronavirus în ultima săptămână, a anunţat ministrul de interne Davor Bozinovic, transmite Reuters.
Obligaţia de autoizolare timp de 14 zile li se aplică inclusiv deţinătorilor de paşaport croat, a precizat ministrul.
Persoanele aflate în tranzit nu vor fi obligate să intre în carantină şi nici vizitatorii din cele zece state ale Uniunii Europene cu care Croaţia şi-a deschis frontierele la 1 iunie, respectiv Germania, Slovenia, Austria, Ungaria, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Lituania, Letonia şi Estonia.
Autorităţile croate au mai anunţat că de joi devine obligatorie purtarea măştilor de protecţie în mijloacele de transport public.
Croaţia a raportat miercuri 22 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, bilanţul general ajungând astfel la 2.388, dintre care 119 în ultima săptămână.
Ministrul Bozinovic a precizat că majoritatea cazurilor noi sunt importate din ţările vecine.
Creşterea numărului de cazuri noi în regiune a coincis cu o relaxare a unora din cele mai stricte măsuri impuse în ţările balcanice, unde ratele de infectare au fost mult sub cele din Europa Occidentală.
În Bosnia, numărul cazurilor noi a fost săptămâna trecută de 502, comparativ cu 342 în intervalul similar anterior, iar cel al deceselor, de cinci. În total, 3.676 de persoane au fost contaminate cu noul coronavirus până acum.
Tot săptămâna trecută, Serbia a raportat 713 cazuri noi (212 în săptămâna anterioară) şi un total de 13.235.