Trei cetățeni moldoveni anunțați în căutare internațională prin Interpol au fost extrădați în Republica Moldova, transmite IPN, cu referira la un comunicat de presă al Inspetoratului General al Poliției.
Un tânăr de 25 de ani a fost extrădat din Polonia. El fusese anunțat în căutare internațională în 2019 pentru răpirea unei persoane cu aplicarea armei. Inculpatul a fost adus în țară pe cale aeriană și plasat în Penitenciarul nr.13 pentru punerea în executare a sentinței de judecată. Codul Penal prevede pentru asemenea infracțiune închisoare de la 6 până la 10 ani.
Un alt moldovean, în vârstă de 28 de ani, a fost extrădat din Azerbaidjan. În 2016, bărbatul fusese condamnat la 8 ani de închisoare și dat în căutare internațională pentru săvârșirea furturilor în proporții deosebit de mari – e vorba de obiecte din aur, în valoare de peste 200 de mii de lei, furate din domicilii aflate în raionul Soroca.
În alt caz, un bărbat de 37 de ani a fost extrădat din Ungaria. Acesta fusese anunțat în căutare în 2018 de poliția raionului Râșcani pentru comiterea mai multor furturi și jafuri.
- Mii de copii din satele Moldovei vor avea acces la programe extrașcolare, cu sprijinul UE
- Vremea se încălzește în următoarele zile. Duminică încep ploile
- UE reafirmă suveranitatea Groenlandei, pe fondul intenției SUA de a prelua controlul insulei
- Ceață densă și risc de ghețuș pe drumurile naționale: intervenții în peste 20 de regiuni
- Cursul valutar oficial la 23.01.2026

