Un polițist și soția sa au murit duminică după ce mașina cu care se deplasau a fost lovită de un alt automobil pe traseul M5, în direcția raionului Edineț. Copilul lor de 10 ani și bunica acestuia au fost transportați în stare gravă la spital. La scurt timp, femeia s-a stins de viață, transmite IPN.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției, mașina familiei a fost lovit de un Mercedes neechipat cu anvelope pentru sezonul rece. Șoferul, în vârstă de 19 ani, a ieșit pe contrasens și a lovit frontal Hyundai-ul. La volanul celei de-a doua mașini era un bărbat de 44 de ani, angajat al Inspectoratului de Poliție Drochia. Atât el, cât și soția lui, în vârstă de 42 de ani, au murit pe loc. Femeia care s-a stins la spital avea 62 de ani.
Copilul a fost internat la Spitalul Clinic Bălți. Contactată de IPN, purtătoarea de cuvânt a instituției medicale, Andreea Galici, a precizat că fata de 10 ani este în stare gravă, dar stabilă, și este conștientă, fiind internată în secția de terapie intensivă.
Șoferul Mercedes-ului nu a avut de suferit, dar a fost transportat la spital pentru investigații. Testul la consumul de alcool a fost negativ. După verificări s-a stabilit că el nu deține permis de conducere, iar actul emis de un alt stat nu a fost prezentat. Tânărul a fost reținut pentru 72 de ore.
- Nou sprijin financiar pentru Ucraina și noi sancțiuni împotriva Rusiei, aprobate în Congresul SUA
- Fotografiile postate din concediu pot atrage hoții. Poliția avertizează asupra riscurilor
- Cursul valutar oficial – 05.06.2026
- Eugen Doga, omagiat în Parlament la un an de la trecerea în eternitate
- Circa 42% dintre locurile de muncă vacante din Moldova, în sectorul bugetar

