ALBASAT
Actualitate Societate

Trei oameni au murit într-un accident la Galați. Vehiculele sunt din Republica Moldova

Două femei și un bărbat au murit într-un accident rutier produs pe raza localității Foltești din județul Galați, România. Un automobil s-a ciocnit cu un TIR, ambele vehicule fiind înmatriculate în Republica Moldova, transmite IPN.

Libertatea.ro scrie că tragedia s-a produs pe DN 26, la ieșirea din localitatea Foltești din județul Galați, între un TIR, care circula dinspre Foltești către Oancea, și un autoturism, care circula din sens opus.

În urma impactului violent, un pasager din autoturism a fost aruncat pe carosabil și a murit pe loc, iar alți doi oameni au rămas încarcerați în mașina strivită. Martorii au sunat la numărul unic de urgență 112, iar la locul accidentului s-au deplasat polițiștii rutieri, pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, dar și un elicopter SMURD.

Manevrele de resuscitare pentru cele două victime găsite de pompieri încarcerate au fost în zadar, ambele fiind declarate decedate. Polițiștii rutieri au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Related posts

Cursul valutar oficial la 16.02.2021

Albasat

Legea Procuraturii – promulgată. Maia Sandu: Vom construi un stat de drept

Albasat

Optimizarea Inspectoratului de Stat al Muncii

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment