ALBASAT
Actualitate Societate

Trump oferă migranților o mie de dolari și zbor gratuit ca să părăsească SUA

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a semnat un decret prin care le oferă imigranților zboruri gratuite, pentru a părăsi teritoriul SUA, transmite IPN.

„Facilităm la maximum plecarea străinilor în situaţie ilegală. Orice imigrant ilegal poate pur şi simplu să se prezinte la un aeroport şi să primească un zbor gratuit în afara ţării noastre”, a declarat Trump într-un filmuleț postat pe rețele de socializare.

Liderul de la Casa Albă a precizat că persoanele vizate ar putea, la fel, să rezerveze direct un zbor printr-o aplicaţie pe telefonul mobil. Administraţia Trump a anunţat că va aloca imigranților câte o mie de dolari, pe lângă cheltuielile asumate pentru transport.

Donald Trump a precizat că cei care vor rămâne pe teritoriul SUA vor fi expuși sancţiunilor, în special unei expulzări bruşte, într-un loc şi de o manieră lăsate doar la discreţia autorităților americane. Mai mult, președintele SUA a declarat că persoanele care vor alege să urmeze această cale „posibil vor putea într-o zi să revină legal în SUA”.

Donald Trump a făcut din lupta contra imigraţiei ilegale prioritatea absolută a celui de-al doilea mandat al său, evocând o „invadare” a SUA de către „infractori veniţi din străinătate”, însă programul său de expulzări masive a fost contracarat și frânat de numeroase decizii ale justiţiei americane.

Related posts

Alte 382 cazuri de infectare cu COVID-19 în Moldova. Bilanțul a ajuns la 28 223

Albasat

Rușii au cucerit centrala nucleară de la Cernobîl. Peste 400 de bombardamente ale forțelor ruse au fost înregistrate joi

Albasat

Volumul producției globale agricole a crescut în primele 6 luni ale anului

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment