Portal de știri
Societate

Ucraina a primit peste 32 de miliarde de dolari ca ajutor străin în 2022. SUA, principalul donator

Ucraina a primit echivalentul a peste 32 de miliarde de dolari ca ajutor şi împrumuturi din străinătate pe parcursul anului trecut, după invazia rusă de la finele lui februarie, informează Agerpres.

Potrivit Băncii Centrale din Ucraina, circa 40% din această sumă a venit din SUA, aproape 25% a provenit din UE, iar circa 8% de la Fondul Monetar Internaţional.

Germania a contribuit pe cont propriu cu 1,6 miliarde de dolari, conform comunicatului. Ajutorul total echivalează cu aproximativ 16% din producţia economică a Ucrainei dinainte de război. Totuşi, produsul intern brut ucrainean a scăzut cu peste 30% în 2022 din cauza războiului, potrivit estimărilor Ministerului Economiei de la Kiev. Rusia a ocupat circa 18% din teritoriul ucrainean, inclusiv peninsula Crimeea de la Marea Neagră, care a fost anexată în 2014.

Related posts

Cursul valutar oficial la 02.12.2021

Albasat

UE e cel mai mare donator de asistență ca atare, dar și în răspunsul la COVID-19, dezbateri

Albasat

ANSA va fi reorganizată

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment