Veste bună pentru Republica Moldova și România. Toate cele trei proiecte moldo-române aplicate în cadrul programului Mecanismul pentru Interconectarea Europei vor fi finanțate. Comisia Europeană a aprobat o decizie în acest sens, informează Serviciul Vamal într-un comunicat, transmite IPN.
Proiectele ce urmează a fi finanțate vizează dezvoltarea infrastructurii rutiere și vamale la punctele de trecere a frontierei. Astfel va fi construită infrastructura postului vamal Ungheni (MD) – Ungheni (RO). Urmează a fi modernizat postului vamal Leușeni-Albița (sectorul marfar) și va fi modernizat postul vamal Giurgiulești – Galați.
În rezultatul implementării proiectelor va fi îmbunătățită capacitatea infrastructurii, a interoperabilității și eficienței serviciilor în aceste puncte de trecere a frontierei care asigură un flux continuu al traficului de mărfuri și de persoane, inclusiv cu rol umanitar, venind în sprijinul accesibilității Republicii Moldova către rețeaua trans-europeană de transport.
Valoarea totală a proiectelor este de 90 987 230 euro, din care contribuția Uniunii Europene este de 45 493 615 euro (valori fără TVA).
- UE sancționează aproape 1 600 de persoane și entități legate de complexul militar-industrial al Rusiei
- O pictură murală dedicată horei moldovenești, inaugurată în Italia
- Rusia a atacat o centrală electrică din Ucraina după anunțul lui Trump privind armistițiul energetic
- Premii pentru 131 de participanți care au obținut note de 9 și 10 la Marea Dictare Națională
- Ratele oficiale de schimb valutar pentru 12 octombrie 2026

