ALBASAT
Nisporeni

UE//Spitalul din Nisporeni: condiții moderne și economii mai mari la facturi, datorită unui proiect european

De mai bine de doi ani, o parte importantă a Spitalului raional Nisporeni, este vorba de blocul principal, s-a transformat într-o clădire modernă și atractivă, gata oricând să concureze cu instituții medicale din țări europene. Și asta datorită unui proiect privind eficiența energetică, finanțat de ADR Centru, ce a costat în jur de 13 milioane de lei. Acesta a constat în realizarea unor lucrări ample de reparație, iar imediat ce au fost finisate, pacienții care ajung aici, fie pentru tratament, fie pentru reabilitare, beneficiază de condiții decente.

Şefa instituţiei medicale, Lidia Crăciun, spune că, pe lângă schimbarea la față a clădirii, un alt impact important al proiectului s-a făcut simțit asupra facturilor pentru consumul de gaze naturale care s-au redus considerabil, cu aproximativ 30 la sută mai puțin. 

„Acest proiect a fost fixat pe modernizarea  blocului central al spitalului şi a constat în  înlocuirea acoperişului, înlocuirea tâmplăriei spitalului, toate uşile exterioare şi geamurile, anveloparea clădirii,  placarea cu  plăci de etalbon  şi eficienţa energetică  a subsolului clădirii. Acest proiect a avut un impact foarte benefic asupra  activităţii instituţiei, deoarece  în afară de faptul  că  imaginea instituţiei arată altfel, s-a creat un confort sporit al pacienţilor  şi, cel mai important, ne-a dat posibilitatea să facem o economie a facturilor pentru energia termică. Practic după implementarea proiectului noi achităm facturile cu 30 la sută mai  puţin decât era  anterior”, a menționat Lidia Crăciun, directoarea Spitalului Raional Nisporeni.

În urma lucrărilor de reparație, au fost schimbate geamurile şi uşile exterioare. De asemenea, au fost izolate termic acoperişul şi subsolul. Se bucură de condițiile moderne din spital și angajații, care se simt mai în siguranță și mai motivați să vină la lucru. Ana Crăciun, care activează la spital ca asistentă medicală, își amintește că, pe timpuri, pacienții stăteau îmbrăcați prin saloane pentru că era frig. Nu le era ușor nici angajaților.

   „Mai înainte ferestrele nu se deschideau, nu erau în stare bună, nu se spălau, bătea vântul printre geamuri că erau crăpate, pacienţii stăteau mai mult îmbrăcaţi prin saloane.  După schimbarea ferestrilor este mai confortabil,  noaptea  dorm în pijamale,  nu stau îmbrăcaţi,  s-a facut ceea ce nu s-a făcut niciodată decând a fost  cladirea construită, este foarte confortabil şi pentru noi şi  pentru pacienţi. Acum  este o plăcere să curăţi ferestrele, să aerisești încăperile  pentru că acum  se deschid ferestrele, care până acum  nu se deschideau şi nu erau în stare bună. Acum  este o plăcere faţă de ce a fost înainte”, a spus Ana Craciun, asistentă medicală la Spitalul raional Nisporeni.

Noile condiții au sporit și calitatea serviciilor prestate. Pacienții, care se întâmplă să calce mai des pragul spitalului, mărturisesc că diferența dintre condițiile din trecut și cele de acum este colosală.

  • Foarte  bine, că eu am stat în spital  în ginecologie şi era  doamne fereşte,  mă bătea vântul ca afară. Este bun dacă se face acest lucru„.
  •  „Foarte bine, dacă au făcut. Apreciem, este foarte bun lucru făcut  şi tot este pentru noi, pentru sănătatea  noastră”.
  •  „Foarte bine, foarte bine  lasă să facă mai multe  pentru că dacă o să facă o să rămâie pe loc. E bun, e bun, banii să nu-i fure dar să-i pună  la noi, să facă  aici bun, frumos,  că oamenii  o să mai stea acasă, o să mai lucreze,  dar aşa…
  • Într-adevăr acest lucru este  foarte bun din deoarece  spitalul nostru într-adevăr avea nevoie de aşa lucruri. Ne bucurăm că sunt care să investească,  unde să investească, ne bucurăm că sunt oameni cu inimă mare, si ne bucurăm mai tare dacă se va investi mai mult.

  Lucrările de reparație și de renovare au fost realizate în cadrul proiectului regional „Îmbunătăţirea eficienţei energetice la spitalul raional Nisporeni”. Instituţia medicală este una de nivel regional. Aceasta dispune de aproximativ 200 de paturi, iar aici activează în jur de 344 de angajaţi. Spitalul este format din 12 clădiri, însă doar opt sunt funcționale.  

AO Universal Media este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul “Promovarea valorilor și a proiectelor europene” în Nisporeni, Ungheni, Hâncești, Călărași și Strășeni.

Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).

Related posts

Mai puțini bărbați aleg profesia de pedagog

Albasat

Ploi la Nisporeni! Vezi cum va fi vremea în următoarele zile

Albasat

Campania de informare a AEE privind eficiența energetică a ajuns la Nisporeni

Albasat

Leave a Comment