Portal de știri
Societate

UE va sancţiona țările care ocolesc sancțiunile împotriva Rusiei

Uniunea Europeană are dreptul de a sancţiona eludarea sancțiunilor împotriva Rusiei, pentru a garanta punerea în aplicare a acestora, a anunţat preşedinţia cehă a Consiliului UE. Guvernele europene au adoptat „în unanimitate” decizia de a considera „o infracţiune” încălcarea sancţiunilor europene, se arată într-un comunicat al preşedinţiei UE, citat de AFP, potrivit Agerpres.

Concret, decizia va face posibilă sancţionarea ţărilor terţe şi a cetăţenilor acestora sau a entităţilor lor vinovate de eludarea sancţiunilor adoptate de UE împotriva Rusiei. „UE a răspuns cu hotărâre la războiul neprovocat şi nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei. A adoptat un număr fără precedent de sancţiuni pentru a viza economia Rusiei şi a contracara capacitatea acesteia de a continua această agresiune”, a declarat ministrul ceh al Justiţiei, Pavel Blazek.

„Pentru a avea succes, punerea lor în aplicare necesită un efort comun, iar decizia de astăzi este un instrument esenţial pentru a garanta că orice încercare de eludare a acestor măsuri va fi oprită”, a adăugat el. Europenii au adoptat opt serii de sancţiuni, în special oprirea achiziţiilor lor de petrol şi cărbune, pentru a priva Moscova de sursele sale de finanţare pentru războiul din Ucraina.

Turcia este acuzată în mod constant că a eludat sancţiunile europene şi că a creat o rută ocolitoare pentru a transporta petrolul rusesc către ţările UE, în pofida embargoului european.

„Includerea încălcării măsurilor restrictive în lista «infracţiunilor» este primul dintre cei doi paşi care vizează asigurarea unui grad similar de aplicare a sancţiunilor în întreaga UE şi descurajarea încercărilor de eludare sau încălcare a măsurilor UE”, a subliniat comunicatul preşedinţiei cehe.

Al doilea pas este adoptarea unei legislaţii care să definească infracţiunile şi sancţiunile care trebuie aplicate în cazul încălcării sancţiunilor europene, întrucât statele membre au în prezent definiţii diferite cu privire la ceea ce constituie o încălcare a măsurilor restrictive. Comisia Europeană urmează să prezinte o propunere la sfârşitul săptămânii, cu obiectivul de a „acţiona rapid” pentru a contracara eludarea sancţiunilor, a indicat o sursă europeană.

Related posts

Platforma DA protestează la Consiliul Concurenței: „Jos prețurile nesimțite!”

Albasat

S-au scumpit carburanții

Albasat

Scoțienii sunt sfătuiți să se pregătească anul acesta pentru un posibil „Crăciun online”

Albasat

Leave a Comment