ALBASAT
Actualitate Societate

Ultima etapă a fuzionării PUN și PLDM

Consiliul Politic Național al Partidului Liberal Democrat s-a întrunit într-o ședință, la care a aprobat contractul de fuziune cu Partidul Unității Naționale, aceasta fiind ultima etapă a procesului. De asemenea, a fost aprobată noua componență a Consiliului, dar și noua componență a Biroului Permanent Central al PLDM, transmite IPN.

Au fost aleși încă patru vicepreședinți ai formațiunii. Este vorba despre Iulian David, Lidia Sanduleac, Sergiu Burlacu și Ruslan Verbițchi.

„În cadrul ședinței, s-a făcut o analiză a situației politice și social-economice din Republica Moldova, vorbitorii exprimându-și îngrijorarea în legătură cu înrăutățirea continuă a situației în toate domeniile. Membrii PLDM și-au exprimat încrederea că doar o echipă profesionistă, cu adevărat atașată intereselor oamenilor poate scoate Republica Moldova din criza profundă în care a ajuns. Toți vorbitorii s-au arătat convinși că alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023 trebuie să fie un prim pas pentru a lua țara înapoi și a-i da o nouă șansă”, menționează PLDM într-un comunicat de presă.

În cadrul ședinței s-a făcut și o evaluare a pregătirii partidului pentru alegerile locale. PLDM a decis să se implice plenar în scrutinul electoral cu sloganul „Moldova cu oameni! Moldova pentru oameni!”.

Fuziunea a fost aprobată anterior la congresele celor două formațiuni politice. Totodată, în cadrul congresului liberal-democraților, fostul premier Vlad Filat a fost reales la conducerea PLDM.

Related posts

Încă 30 de zile de arest pentru un fost procuror învinuit de escrocherie

Albasat

IP Nisporeni s-a alăturat Campaniei „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”

Albasat

Amenințări înainte de alegeri. Purtătorul de cuvânt al Guvernului: Votăm fără frică!

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment