ALBASAT
Societate

Un bărbat a fost condamnat la 5 ani de detenție pentru tentativă de contrabandă cu țigări

Un bărbat a fost condamnat la cinci ani de detenție pentru tentativă de contrabandă cu aproape 200 de mii de țigări, evaluate la circa 230 de mii de lei. Fapta a avut loc la sfârșitul lui aprilie 2021, pe segmentul de competență al Sectorului Poliției de Frontieră Cuhnești din Glodeni, transmite IPN.

Atunci, bărbatul de 27 de ani a fost descoperit de grăniceri în timp ce traversa în înot râul Prut pentru a verifica prezența patrulei de partea cealaltă a râului. După reținere, acesta a fost plasat în arest preventiv, care a fost prelungit până la trimiterea dosarului în judecată. O a doua persoană care a participat la comiterea ilegalității a fost dată în urmărire, precizează un comunicat de presă al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Hotărârea a fost pronunțată de Judecătoria Drochia, sediul Glodeni și poate fi contestată la instanța de apel.

Related posts

Cetățenii au demonstrat angajament față de democrație și statul de drept la alegeri, UE

Albasat

Ambasadorul UE, Jānis Mažeiks, mesaj de Ziua Femeii: “Să recunoaștem spiritul neîncetat al femeilor care depășesc limitele și redefinesc succesul”

AlbasatTV, Nisporeni

Noi pași în constituirea Asociației de dezvoltare intercomunitară „Bazinul Nârnova”

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment