Un bărbat de 43 de ani a murit electrocutat după ce a călcat într-o băltoacă în care căzuse fire electrice. S-a întâmplat aseară în sectorul Râșcani al capitalei.
Contactată de IPN, ofițerul de presă al Direcției de poliție a capitalei, Natalia Stati, a declarat că oamenii legii au fost sesizați despre faptul că un bărbat zace pe strada Dumitru Rîșcanu. La fața locului s-a stabilit că în apa în care zăcea bărbatul se aflau două fire electrice. Au fost solicitate și serviciile specializate.
Identitatea bărbatului a fost stabilită. „Este vorba despre un bărbat de 43 ani, care în timp ce se deplasa spre domiciliu a călcat în apă unde erau căzute două fire de electricitate. Ca urmare a fost electrocutat”, a precizat Natalia Stati.
În urma examinării cadavrului de către medicul legist, semne de moarte violentă nu au fost depistate. Cauza decesului va fi stabilită după efectuarea expertizei, pe caz fiind inițiată o anchetă.
Municipalitatea a îndemnat cetățenii să fie precauți până serviciile municipale vor înlătura consecințele intemperiei. Pentru anunțarea situațiilor problematice cauzate de ploi, cetățenii sunt chemați să apeleze Dispeceratul central municipal, tel. 022 22-22-67 sau 022 22-26-04.
- Consumul sau traficul de droguri pot fi raportate anonim prin platforma „Stop Drog”
- Trump anunță un armistițiu între Rusia și Ucraina privind atacurile asupra infrastructurii energetice. Acordul, neconfirmat de niciuna dintre părți
- Motorina ajunge la un preț record de 35,15 lei litrul
- În regiunea transnistreană a început „campania electorală”: aproape un milion de dolari cheltuieli
- Sistemul de sănătate are un deficit de 1 225 de cadre medicale. Unul din doi medici are peste 55 de ani

