ALBASAT
Actualitate Societate

Un Centru de analiză de risc și inteligență va fi creat în cadrul Serviciului Vamal

Centru de analiză de risc și inteligență va fi creat în cadrul Serviciului Vamal cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, prin intermediul Programului MISRA, transmite IPN.

Serviciul Vamal și MISRA au semnat un Memorandum de Înțelegere care stabilește angajamentele în elaborarea conceptului cuprinzător privind CARI, inclusiv definitivarea cadrului normativ și operațional, elaborarea proceselor de management al riscurilor, dezvoltarea de instrumente digitale și echipamente și software necesare.

Potrivit unui comunicat de presă al Serviciului Vamal, situația din Ucraina a influențat creșterea de circa patru ori a tranzitului de mărfuri peste frontiera vamală a Republicii Moldova, dar și faptul că exporturile și importurile sunt acum procesate prin frontiera de vest cu România implică eforturi adiționale din partea Serviciului Vamal și amplifică riscurile de introducere ilegală a mărfurilor. În context, controlul fizic al mărfurilor și al fiecărui mijloc de transport presupune implicarea mai multor funcționari vamali.

Centrul care va fi creat va avea atribuții de analiză, monitorizare și profilare și va permite alocarea eficientă a resurselor, orientând controalele vamale către transporturile și mărfurile cu un risc mai mare și facilitându-le pe cele conforme. Acest lucuru vine să ofere protecție împotriva activităților ilegale, protejând sănătatea publică, securitatea națională și drepturile de proprietate intelectuală.

Related posts

Cursul valutar oficial la 12.08.2021

Albasat

Un tânăr a fost împușcat mortal de un carabinier

Albasat

Accesul în terminalul aeroportuar din Chișinău este restricționat până pe 16 mai

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment