Un copil de patru ani a căzut în gol de la etajul șapte al unui bloc de locuit din municipiul Bălți. Totul s-a întâmplat într-un moment în care băiatul a rămas singur în cameră. Copilul a fost internat la Spitalul clinic Bălți în stare extrem de gravă. Ulterior s-a decis să fie transferat cu Aviasanul la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău.
Inspectoratul General al Poliției preciza că s-a stabilit că geamul din cameră era deschis, iar copilul, sprijinindu-se de plasă, a căzut în gol. Pe cazul dat a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Contactată de IPN, Andreea Galici, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Bălți, a declarat că băiatul în vârstă de 4 ani a fost adus în stare extrem de gravă. La scurt timp, s-a luat decizia de a-l transporta cu Aviasanul în capitală.
Purtătorul de cuvânt al Institutului Mamei și Copilului, Maxim Cazacu, a precizat pentru IPN că băiatul a suferit fracturi la bazin și ruptură a splinei. El a fost supus unei intervenții, aflându-se post-operatoriu la reanimare. Copilul este în stare gravă, dar stabilă.
- Se pregătesc noi decizii la Nisporeni: amalgamarea voluntară ajunge în atenția consilierilor
- Legumele s-au scumpit cu 16,7% într-o singură lună, date BNS
- Tiraspolul îndeamnă populația și companiile să contribuie într-un fond pentru pensii și salarii
- Cristina Gherasimov: Moldova, hotărâtă să continue reformele și să avanseze pe drumul european
- Motorina se ieftinește cu 23 de bani

