ALBASAT
Societate

Un german de 77 de ani vinde o casă construită pe 7 metri pătrați cu 77.777 de euro. Locuința, veche de un secol

O casă mică, veche de un secol şi cu un spaţiu locuibil de doar 4 metri pătraţi, a fost scoasă la vânzare în oraşul Bremen din nordul Germaniei cu suma de 77.777 de euro, relatează miercuri agenţia DPA, citată de Agerpres.

Locuinţa, situată pe un teren de şapte metri pătraţi din centrul vechi al oraşului, are un singur nivel şi dispune de terasă pe acoperiş, toaletă, duş, plită şi o nişă pe post de dormitor.

„Este probabil cea mai veche căsuţă din Germania”, a declarat Tobias Lachmann de la agenţia imobiliară Kensington Bremen, adăugând că vârsta exactă a construcţiei este greu de determinat.

Preţul proprietăţii a fost inspirat de suprafaţa terenului, de şapte metri pătraţi, dar şi de vârsta actualului proprietar – 77 de ani.

Lachmann a precizat că peste optzeci de potenţiali cumpărători şi-au exprimat interesul pentru achiziţionarea locuinţei, situată în cartierul Schnoor din Bremen, unde case mici şi colorate mărginesc aleile înguste din zonă.

Related posts

Cercetările sistematice în zona orașului sunt importante pentru arheologia urbană, experți

AlbasatTV, Nisporeni

Adobe Flash Player a murit oficial, odată cu anul 2020

Albasat

Maia Sandu a semnat decretul de desemnare a Nataliei Gavrilița la funcția de premier

Albasat

Leave a Comment