ALBASAT
Actualitate Societate

Un grup de moldoveni, evacuat din Israel prin Egipt

Un grup format din 12 cetățeni moldoveni a fost evacuat din Israel prin Egipt, anunță Ambasada Republicii Moldova la Tel Aviv. Potrivit misiunii diplomatice, până în prezent, au fost prelucrate circa 450 de apeluri telefonice și peste 100 de e-mailuri, transmite IPN.

„După preluarea a circa 450 de apeluri telefonice și peste 100 de e-mailuri, Ambasada Republicii Moldova în Statul Israel a identificat prin contactarea directă a cetățenilor, care anterior au solicitat evacuarea din Israel (circa 75 de conaționali), un grup de 12 persoane, care au decis să fie evacuați din Israel prin Egipt”, precizează ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alexandr Roitman.

Potrivit lui, evacuarea a fost posibilă cu suportul acordat de către Ambasada Portugaliei în Statul Israel.

Pe fundalul escaladării conflictului între Israel și Iran, autoritățile de la Chișinău examinează în continuare posibilitatea de a evacua cetățeni moldoveni. Ministerul Afacerilor Externe monitorizează îndeaproape evoluțiile și îndeamnă toți cetățenii aflați în Israel să se înregistreze în platforma de evidență.

Tensiunile dintre Israel și Iran s-au amplificat în ultimele zile, după atacuri reciproce și operațiuni militare. Situația rămâne instabilă, iar riscurile pentru civili sunt ridicate.

Related posts

După mai multe luni de creștere, activele oficiale de rezervă coboară și ajung sub 5 mlrd dolari

AlbasatTV, Nisporeni

Percepția mediului de afaceri cu privire la economia Moldovei este pesimistă, barometru

AlbasatTV, Nisporeni

Locuri vacante la Nisporeni: Ce oportunități sunt disponibile în acest moment?

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment