Pe timp de pandemie, Consiliul Raional Nisporeni a alocat un milion de lei pentru Spitalul Raional, din bugetul aprobat pentru anul 2020. Banii vor fi direcţionaţi pentru managementul eficient al fluxului de pacienţi infectaţi cu COVID-19 şi pentru evitarea infectării personalului medical implicat în tratamentul persoanelor infectate cu coronavirus de tip nou.Un proiect de decizie, în acest sens a fost examinat şi aprobat în cadrul unei şedinţe extraordinare.
Conform Ordinului Ministerului Sănătăţii din 26 martie 2020, Spitalul Raional Nisporeni a fost desemnat de a interna pacienţi din raioanele Nisporeni şi Călăraşi începând cu data de 1 aprilie. În acest context, administraţia instituţiei medicale a înaintat un demers în adresa Consiliului Raional, prin care solicită acordarea unui suport financiar de un milion de lei pentru procurarea medicamentelor, costumelor de protecţie, utilaj medical, măştilor, mănuşilor şi dezinfectanţilor, necesare în această perioadă critică. Conducerea Spitalului Raional Nisporeni a participat la şedinţă online, întrucât este în contact cu pacienţii infectaţi de coronavirus.
LIDIA CRĂCIUN, DIRECTORUL SPITALULUI RAIONAL NISPORENI: „Suntem puşi în situaţia de a întreprinde un şir de măsuri drastice pentru a evita contaminarea personalului şi pacienţilor, deoarece avem spitale în republică, care la ziua de azi, practic au fost excluse din sistemul de sănătate, unde o bună parte din personalul medical s–a infectat şi s-a pus carantină pe aceste instituţii. Am decis, prin ordin de instituţie ca noi la fiecare 12 zile să testăm personalul medical, care se află în contact cu aceşti pacienţi.”
Consilierii au susţinut în unanimitate proiectul de decizie.
IURII CĂRBUNE CONSILIER RAIONAL: „Veau să-i mulţumesc dnei Crăciun şi medicilor care se află în prima linie. Cred că ar trebui persoanelor respective de dublat salariul pentru încurajare şi pentru risc. Stimaţi colegi, eu voi susţine toate alocările de bani de astăzi pentru combaterea acestui virus şi cred că aceşti bani vor fi gestionaţi eficient.”
ION GANGAN, CONSILIER RAIONAL: „O întreagă lume ne confruntăm cu o situaţie care nu ne-am aşteptat niciodată. Să susţinem conducerea spitalului raional şi să facem lucruri frumoae pentru a combate nevoia care s-a abătut asupra noastră.”
Totodată, în cadrul şedinţei a fost examinată şi aprobată decizia cu privire la suplinirea Fondului de Rezervă al Consiliului Raional aprobat pentru anul 2020. Astfel, acesta a fost suplinit cu 1 217 700 de lei, prin redirecţionare din bugetul aprobat pentru anul curent. Fondul de Rezervă al Consiliului Raional este suplinit ca urmare a necesităţilor apărute în contextul Stării de urgenţă şi a măsurilor întreprinse pentru prevenirea răspândirii infecţiei COVID-19.
VERA LAZĂR, ŞEFA DIRECŢIEI FINANŢE A CR NISPORENI: „S-a facut analiza la bugetul aprobat, se propune să ne susţineţi varianta care vă v-o înaintăm spre aprobare. Propunem de a fi redirecţionate acele cheltuieli care au fost aprobate în bugetul pentru anul 2020, inclusiv suma de 446 mii de lei, aprobate în buget la aparatul preşedintelui pentru reparaţia capitală a clădirii Consiliului Raional. 55 de mii de la grupa funcţională „Protecţia Civilă”, aprobată iarăşi în bugetul pentru anul 2020. 200 mii de lei, aprobate în buget la capitolul „Cultură, Sport, Tineret şi Odihnă”, compartiment „activităţi culturale”, acea sumă care a fost aprobată de 476 de mii se propune pentru a fi optimizată şi a redirecţiona 200 de mii, iarăşi la suplinirea Fondului de Rezervă al Consiliului Raional, 25 mii de lei aprobate în buget pentru susţinerea „presei periodice”. Şi acele 491 700 lei, aprobate la compartimetul „Cultură, Sport, Tineret şi Odihnă” acele cheltuieli capitale care au fost aprobate în bugetul pentru anul 2020 să fie direcţionate iarăşi la suplinirea Fondului de Rezervă. Astfel, suma totală alcătuieşte 1 217 700 lei.”
La şedinţa extraordinară au fost prezenţi 19 consilieri, iar 9 au participat online şi 3 au absentat.