ALBASAT
Fără categorie

Un număr record de britanici vor să îşi facă paşapoarte irlandeze înainte de Brexit

Numărul cetăţenilor britanici care au aplicat pentru paşapoarte irlandeze a crescut cu 22% în 2018, a informat Ministerul de Externe al Irlandei luni, cifrele fiind mai mult decât duble faţă de totalul de aplicaţii din 2015, înainte de referendumul privind Brexitul, scrie The Guardian.

Aproape 100.000 de britanici au dorit să îşi păstreze cetăţenia UE printr-un paşaport al cele mai apropiate ţări, faţă de 81.000 în 2017 şi 46.000 în 2015, înainte de referendumul privind Brexitul.

Toate persoanele născute în Irlanda sau Irlanda de Nord sau care au un părinte sau bunic irlandez sunt eligibile pentru a primi un paşaport irlandez. În această situaţie se află în jur de şase milioane de cetăţeni britanici. Ei pot avea cetăţenie dublă.

Cererile pentru paşapoarte irlandeze în Irlanda de Nord, ai cărei cetăţeni pot avea atât paşapoarte britanice cât şi irlandeze, au crescut cu 2% în 2018.

Premierul britanic Theresa May a anunţat pe 10 decembrie, în ultimul moment, amânarea votului asupra acordului Brexitului prevăzut a doua zi în Parlamentul britanic, cu scopul de a evita o probabilă înfrângere privind acest text, care le dispalce atât susţinătorilor înfocaţi ai Brexitului, care se tem de o ancorare permanentă a Regatului Unit la UE, cât şi eurofililor, care speră în continuare să se poată da înapoi.

Susţinători conservatori ai Brexitului, la fel ca aliatul nord-irlandez al Theresei May, micul partid unionist DUP, contestă în mod special soluţia numită ”backstop” sau ”plasă de siguranţă” care urmează să creeze provizoriu un ”teritoriu vamal unic”, care să înglobeze UE şi regatul, în vederea evitării unei reimpuneri a unei frontiere fizice între Irlanda şi Irlanda de Nord după Brexit.

viewscnt

Related posts

UE trebuie să accelereze integrarea Moldovei și Ucrainei, afirmă Siegfried Mureșan

AlbasatTV, Nisporeni

Taxe suspendate de SUA și China pe 90 de zile

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 12.05.2025

AlbasatTV, Nisporeni

Dezbatere despre egalitate: ce înseamnă o societate fără discriminare? (VIDEO)

AlbasatTV, Nisporeni

Tribunal pentru crimele săvârșite în Ucraina. Moldova, printre țările semnatare

AlbasatTV, Nisporeni

Trump oferă migranților o mie de dolari și zbor gratuit ca să părăsească SUA

AlbasatTV, Nisporeni

Ministerul culturii lansează un apel național pentru proiecte care aduc cultura în comunități

AlbasatTV, Nisporeni

Eurovision fără Moldova, săptămâna viitoare. Buget de 38 de milioane de euro

AlbasatTV, Nisporeni

Cum pot fi sprijinite persoanele cu dizabilități să devină independente (VIDEO)

AlbasatTV, Nisporeni

Cod galben de îngheț cu -2 grade

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment