Protocolul de amendare a Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind reglementarea construirii apeductului care va subtraversa Prutul a fost semnat la Iași. Despre aceasta a anunțat vicepremierul Andrei Spînu, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, citat de IPN.
Primul proiect de acest tip va fi realizat între localitățile Măcărești (România) – Măcărești (Republica Moldova). Până la final de an, apa potabilă de calitate, produsă de ApăVital, va trece Prutul, a scris Andrei Spînu pe pagina sa de Facebook.
Investițiile pe teritoriul României și pe teritoriul Republicii Moldova, până la punctele de interconectare, inclusiv traversarea frontierei, vor fi realizate de către operatorul regional de alimentare cu apă și de canalizare din România, ApăVital, iar Republica Moldova va achita costurile de racordare a localităților din zona în care va fi apeductul construit.
Din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală este în curs de implementare un proiect ce vizează construcția rețelelor de apeduct pentru 13 localități din raioanele Nisporeni și Ungheni care urmează să se conecteze la punctul de interconectare.
- Părinții vor putea alege un nume compus pentru copil în limita a 30 de caractere. Detalii despre modificările propuse la Codul Familiei
- Anul 2024: peste 3300 de moldoveni au solicitat schimbarea numelui
- LIVE: Implică-te! Urmărește ședința Consiliului Orășenesc Nisporeni
- Localnicii din Cristești vor să revoce primarul. Un grup de inițiativă va colecta semnături pentru referendum
- Fiecare a doua hotărâre judecătorească încalcă regula anonimizării, studiu CRJM