ALBASAT
Societate

Un tânăr s-a înecat în lacul de la Porțile Orașului

Un tânăr de 19 s-a înecat în lacul de la Porțile Orașului din sectorul Botanica al capitalei. S-a întâmplat duminică, în jurul orei 23.00, transmite IPN.

Contactată de IPN, ofițerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Liliana Pușcașu, a declarat că la fața locului au intervenit angajații Detașamentului salvatori și pompieri Botanica, care la scurt timp au scos persoana la mal.

Potrivit ofițerului de presă al Direcției de poliție a capitalei, Natalia Stati, tânărul a mers la lac împreună cu patru prieteni. Când a dat semne de înec, prietenii au încercat să-l ajute să iasă din apă, dar nu au reușit. Pe cazul dat a fost inițiată o anchetă.

Salvatorii avertizează cetățenii despre necesitatea respectării regulilor de securitate la scăldat. Oamenii sunt rugați să meargă la bazinele acvatice amenajate cu stații de salvare. Nu se recomandă scăldatul pe timp de noapte, în condiții meteorologice nefavorabile, dar și în stare de ebrietate. Maturii sunt îndemnați să-și monitorizeze atent  copii în timpul vacanțelor de vară și să nu-i lase nesupravegheați lângă apă.

Conform datelor IGSU, de la începutul anului 2020, în iazurile și râurile din țară și-au pierdut viața 26 de persoane, inclusiv trei minori.

Related posts

Alexandru Slusari: În marea majoritate a raioanelor avem secetă severă

Albasat

Tânărul lovit cu ranga la o stație PECO din Florești s-a stins la spital

Albasat

România a înregistrat, în prima jumătate a anului, cel mai mic număr de nou-născuți din ultimii 7 ani

Albasat

Leave a Comment