ALBASAT
Moldova Plus

Unde vor lucra cei care se întorc în Moldova pe timpul pandemiei? Criza provocată de noul coronavirus a lăsat sute de locuitori din Nisporeni fără serviciu

Mii de moldoveni, aflați în țări străine, afectate de coronavirus, au revenit  şi încă continuă să revină acasă. Şi locuitorii din raionul Nisporeni, care au muncit în străinătate se întorc acum la baştină, cu curse charter şi cu autobuze. Problema este însă  că aceştia cu greu îşi vor găsi locuri de muncă. În acest context, creşte simţitor numărul şomerilor.

Bărbatul din imagini a plecat  la muncă în Italia acum 17 ani.  După ce pandemia de COVID-19 a lovit întreaga lume, acesta a fost nevoit să revină acasă. Însă, aici  e cam complicat de a-şi găsi un loc de muncă, spune migrantul, aşa că încearcă să găsească alte posibilităţi, spre exemplu să investească în agricultură, pentru a reuşi să-şi întreţină familia.

 “Eu sunt venit acum de peste hotare şi în timpul de faţă aici e tare greu de trăit faţă de Europa. Eu am stat două săptămâni în carantină şi am terminat carantina, am venit aici să fac cumpărături, dar e tare greu. Am trei copii pe care trebuie să-i întreţin, dar cu ce aici? Nu e posibilitate de muncit aici, n-ai cum. Aici ei se gândesc numai pentru dânşii, altceva nu e nimic. Noi acolo avem de toate.  Fata mea a absolvit medicina şi lucrează în Italia acolo cu mine. Ca să primească aici 2 mii de lei, asta e o ruşine. Nu este un salariu bun. Eu socot că trebuie măcar să primească un salariu de 600-700 de euro pe lună ca să poţi să te întreţii.”

Şi alţi locuitori ai raionului Nisporeni consideră că lucrurile s-au complicat tare în perioada stării epidemiologice din ţară, mai ales că mulţi au rămas fără un loc de muncă.

 “I-a să fie şi la noi ca  în alte ţări, salariu le ajunge oamenilor pentru a  trăi, a supravieţui, dar la noi sunt minimale.

  • Dvs sunteţi angajată în câmpul muncii?
  • Sunt mămică şi stau acasă.Pentru noi tineri, cuplu e foarte greu, unul acasă, iar celălalt peste hotare, nu vede cum cresc copiii.  Să se deschidă la noi nişte fabrici ca să poată lumea lucra, să poată să-şi întreţină familia, să poată să construiască o casă, un ajutor pentru tineri, care poate nici n-au ce pune pe masă, n-au nici un acoperiş deasupra capului.”

 “Din partea la guvernare, nu avem de lucru. N-au unde se angaja. De pildă în Nisporeni este undeva ca să te angajezi?!  Se descurcă care şi cum pot. Care mai are pe cineva peste hotare, poate să se descurce mai bine, dar care nu are pe nimeni, mai are acasă ceva de vândut şi mâine, poimâne se mântuie şi acestea că nu plouă şi asta e treaba.Mâine, poimâne o să murim de foame.”

 “Aici dacă nu-i de lucru, ce să facem? Oamenii sunt nevoiţi să plece de aici, la ce să stea?! Acum cu boala asta COVID-19, nu ştim ce să facem. Nu ştim dacă se mai permite să plecăm.  Aici de muncă nu ne dau, unde ne ducem?! S-au mai deschis magazine, dar nu toţi au loc, sunt mulţi.”

Criza provocată de noul coronavirus a lăsat la Nisporeni sute de oameni fără serviciu. Cel puţin asta o demonstrează numărul cererilor depuse la Direcţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Toţi cei care au rămas fără un venit în această perioadă cer ajutorul de şomaj în valoare de 2775.

PAVEL MUŞCHEI, ŞEFUL DIRECŢIEI PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ NISPORENI: “Ce se referă la câte cereri au parvenit acum de când a fost anunţată starea de urgenţă şi conform dispoziţiei nr.16 sunt în jur de o mie de cereri depuse. Noi cererile le primim online, la distanţă. Cererile, declaraţia şi actele necesare le pot găsi pe situl Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă www.anofm.md.  Noi precăutăm, sunt foarte multe greşeli, cererile nu sunt completate corect. Noi suntem nevoiţi să-i sunăm, să-i anunţăm că trebuie să prezinte toate actele, toate actele necesare trebuie să fie într-un pachet. Dacă nu sunt, nu putem să dăm curs la decizia de acordarea ajutorului de şomaj. Facem decizie de acordare, dar calculul şi plata o face Casa Teritorială de Asigurări Sociale.”

Numărul celor care au rămas fără loc de muncă ar putea fi mai mare decât arată datele oficiale, deoarece unii nu au depus cereri la autoritatea pentru ocuparea forţei de muncă. Datele statistice arată că numărul șomerilor a crescut considerabil în primul trimestru al acestui an faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, la evidenţa Direcţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă  din Nisporeni se află în prezent 328 de şomeri, cu 124 mai mulţi comparativ cu primele trei luni ale anului 2019.  Specialiştii spun că cei mai mulţi şomeri au între 30 – 49 de ani, urmaţi de cei din grupa de vârstă 50 – 65 de ani. Iar 57 de şomeri din raion sunt adolescenţi şi tineri cu vârsta cuprinsă între 16 – 29 de ani.

PAVEL MUŞCHEI, ŞEFUL DIRECŢIEI PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ NISPORENI: “La Direcţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă a raionului Nisporeni sunt înregistraţi, la moment, 328 de şomeri. Dacă îi luăm după vârstă cei mai mulţi şomeri sunt cu vârsta cuprinsă între 30-49 de ani, 163 de şomeri, ceea ce alcătuieşte 49 % din toţi şomerii înregistraţi. Apoi persoanele cu vîrstele de 50-65 de ani, 108  – 32 % din totalul de şomeri înregistraţi. Restul sunt persoane tinere cu vârsta între 16-29 de ani. Comparativ cu anul 2019 şomeri înregistraţi sunt mai puţini – 204 persoane.”

Potrivit datelor Direcţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă  din Nisporeni, rata şomajului la bărbaţi este mai mare cu 6 % faţă de cea a femeilor.

PAVEL MUŞCHEI, ŞEFUL DIRECŢIEI PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ NISPORENI: “Dacă luăm şomerii după gen, bărbaţii alcătuiesc 53 % din toţi şomerii înregistraţi la Direcţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Nisporeni. “

La Nisporeni sunt mai mulţi şomeri decât locuri de muncă vacante. În acest context, în prezent, piața forței de muncă din raion are nevoie de 257 de angajaţi.Cel mai mare deficit de cadre  este în domeniile: industria textilă şi confecţii, dar şi în construcţii.

PAVEL MUŞCHEI, ŞEFUL DIRECŢIEI PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ NISPORENI: “Locuri vacante, la moment la Direcţie sunt înregistrate 257 de locuri vacante. După câte ştiţi în starea de urgenţă mulţi agenţi economici şi-au sistat activitatea şi nu primesc la moment. Locurile vacante rămân, când îşi vor începe activitatea. Cele mai căutate locuri de muncă sunt: muncitori calificaţi, necalificaţi în diferite ramuri ale economiei ( confecţii, construcţii, industria prelucrătoare ). Dacă ne referim la persoanele care sunt în căutare, clar că ele caută cele mai bine plătite locuri de muncă.”

Pandemia de coronavirus a lăsat în jur de 11 mii de moldoveni fără un post de muncă. De la începutul anului în ţara noastră s-au înregistrat 33 de mii de şomeri. Doar în aprilie, la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă s-au adresat încă 9 mii de persoane pentru a fi înscrise în lista şomerilor.

 

 

 

Related posts

Vântul viitorului: Energia eoliană ne poate asigura un viitor curat

AlbasatTV, Nisporeni

(video/infografic) Defrişarea pădurilor – o problemă pentru stabilitatea ecosistemului

AlbasatTV, Nisporeni

Fantomele radiației

Albasat

Leave a Comment