ALBASAT

Uniformizarea sistemului fiscal este prioritară, nu volumul taxelor colectate din stânga Nistrului, vicepremier

ActualitateSocietate

Uniformizarea sistemului fiscal pe întreg teritoriul Republicii Moldova este prioritatea autorităților de la Chișinău, nu volumul taxelor și impozitelor colectate de la agenții economici din stânga Nistrului. Declarația aparține vicepremierului pentru reintegrare, Valeriu Chiveri. Potrivit oficialului, banii colectați de la agenții economici din regiune urmează să fie direcționați către proiecte sociale și de infrastructură prin intermediul Fondului de convergență, transmite IPN.

Din 1 septembrie, agenții economici din regiunea transnistreană achită TVA și accize pentru mai multe categorii de mărfuri importate în Republica Moldova. Potrivit lui Valeriu Chiveri, agenții economici de pe ambele maluri ale Nistrului trebuie să activeze în baza unui sistem fiscal uniform.

„Pentru mine ca vicepremier nu este important cât vom colecta din taxe și impozite. Va fi un leu sau va fi un milion. Este important ca sistemul să funcționeze. Important este ca modelul fiscal din Republica Moldova să fie uniformizat. Dacă vor veni sume importante, aceste sume vor fi îndreptate spre proiecte sociale și de infrastructură a regiunii transnistrene”, a explicat vicepremierul în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la JurnalTV.

Fondul de convergență urmează să permită direcționarea în regiune a resurselor colectate de la agenții economici, sub forma unor investiții în proiecte sociale și de infrastructură.

„Sunt banii lor și din ei facem proiecte sociale și de infrastructură. Mai simplu spus, este o modalitate de a întoarce banii, dar evitând structurile neconstituționale de la Tiraspol”, a explicat Valeriu Chiveri.

Potrivit lui, Fondul de convergență ar urma să fie alimentat și din contribuții ale partenerilor externi. Aceste resurse vor fi direcționate în special către proiecte de infrastructură în regiunea transnistreană, care vor fi implementate ulterior, în funcție de volumul banilor acumulați.

„Contribuția care va veni din partea partenerilor externi în acest fond va fi îndreptată spre proiecte, în special, de infrastructură. Proiectele de infrastructură vor fi implementate într-o etapă mai târzie, în funcție de volumul banilor acumulați în fondul de convergență”, a mai spus vicepremierul.