La Spitalul Raional Nisporeni a fost deschisă Unitatea Primiri Urgenţe.Aceasta a fost modernizată conform standardelor internaţionale. Astfel, pacienţii se pot bucura de servicii medicale de urgenţă calitative şi eficiente.
LIDIA CRĂCIUN, DIRECTORUL SPITALULUI RAIONAL NISPORENI: “Unitatea Primiri Urgenţe a fost deschisă în baza Secţiei de Internare. S-au pregătit încăperile cu ajutorul Consiliului Raional şi al fondatorilor, s-a făcut reparaţie, s-a cumpărat utilajul necesat, câştigând un proiect finanţat de Compania Naţională de Asigurări, fondul de dezvoltare a prestatorilor de servicii şi instruirea personalului de acum am făcut-o noi, pe loc şi în unul din spitalele republicane. Dacă până acum era un singur post de asistenţi medicali, acum avem două posturi de asistenţi medicali. Avem medic 24 din 24 de ore, echipă de medici şi practice s-a îmbunătăţit calitatea asistenţei medicale simţitor.”
Unitatea a fost dotată cu mobilier modern și cu echipament medical performant, cum ar fi: ultrasonograf cu mai multe sonde, ventilator pentru respirația artificială, defibrilator, video fibră endoscop, cardiograf, laringoscop, paturi multifuncționale şi multe altele. De asemenea, în cadrul Unității Primire Urgenţe,pacienții sunt triați conform codurilor internaționale (roșu- urgențe majore cu risc vital, galben – urgențe grad mediu şi verde – urgențe minore. Astfel, asistența medicală se acordă pacienţilor după principiu de gravitate a stării generale.Primii fiind preluați pacienţii al căror risc vital este evaluat în triaj, cât şi pacienţii pentru care există un risc de agravare rapidă.
LIDIA CRĂCIUN, DIRECTORUL SPITALULUI RAIONAL NISPORENI:“În afară de aceasta în Unitatea Primiri Urgenţe, pacientul vine şi beneficiază de investigaţia de laborator 24 din 24 de ore. Tot aici avem serviciul radiologic, serviciul de endoscopie şi serviciul de ultrasonografie. Ţelul acestor departamente este ca pacientul de urgenţă să intre şi într-un timp record să poată beneficia de toate investigaţiile necesare pentru a-i spune un diagnostic şi o conduită de tratament, dar se vorbeşte strict numai de pacienţii de urgenţă.” Anterior, în secţia de primire tot erau careva echipamente. Laboratorul era, noi laboratorul l-am dotat mai devreme, Serviciul radiologic este dotat foarte modern, tot mai devreme şi acum practice am suplinit ceea ce lipsea.”
Şeful Secţiei susţine că datorită noilor condiţii, medicii vor interveni mai rapid în situații în care viața oamenilor este în pericol. Acum, au la îndemână toate echipamentele necesare de care depinde tratarea în cazuri de urgență.
ANDREI COSTEI, ŞEFUL INTERIMAR AL SECŢIEI UNITATEA DE PRIMIRI URGENTE: “În Unitatea de Primiri Urgente pacienţii nu se prezintă în mod programat, sunt pacienţi neprogramaţi, care vin aici ori însoţiţi de asistenţa medicală de urgenţă, ori cu mijloace proprii. Unitatea de Primiri Urgente a fost dotată în conformitate cu complexitatea maladiilor cu care noi ne confruntăm aici. La moment, Unitatea de Primiri Urgente este dotată cu tot instrumentariul necesar pentru a menţine indicii vitali ai unui pacient şi de a acorda asitenţă medicală ca unitate independentă, fără ca pacientul să fie transferat în altă secţie.”
Pacienţii recunosc că Unitatea Primire Urgenţe dispune acum de toate condiţiile necesare şi oferă asistenţă medicală non-stop, de calitate.
“Clar lucru că e mai bine, e foarte frumos. S-a schimbat mult. Şi interiorul, şi exteriorul, totul s-a schimbat spre bine, spre binele oamenilor. Noi nu ne închipuim în ziua de astăzi fără un aşa aparataj, fără aşa utilaje. Mulţumim pentru tot ce s-a dat, ce s-a făcut.”
“E amenajat frumos, pacienţii sunt primiţi de medici. Eu acum am făcut USG. Sunt vizibile schimbările, este foarte frumos. Nouă ne place tare.”
“E cald, e bine, primesc frumos pe pacienţi, nu e ca înainte. Mai greu era, iar acum totul e mai bun.”
“Foarte mult s-a modernizat, e foarte bine şi e foarte frumos în Spitalul Raional Nisporeni. Era foarte puţin utilaj, nu era confort, acum e foarte bine, fetelor.”
Suplinirea Unităţii Primire Urgenţe a Spitalului Raional Nisporeni cu echipament medical performant a costat circa un milion de lei. Banii au fost oferiţi de Compania Naţională de Asigurări în Medicină.