Ursula von der Leyen a felicitat și mulțumit României pentru ajutorul acordat Republicii Moldova în lupta pentru combatarea pandemiei de coronavirus.
„Mulțumesc România pentru trimiterea a aproape 2 milioane de obiecte de echipament medical – precum măști și mănuși – în Republica Moldova, prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Un gest frumos de solidaritate europeană”, a scris Ursula von der Leyen, pe Twitter.
Maia Sandu: Contăm pe sprijinul țărilor UE pentru a obține acces la vaccin
Republica Moldova a preluat vineri ajutorul umanitar cu titlu gratuit oferit de România, constând în echipamente medicale şi de protecţie pentru combaterea pandemiei de COVID-19.
Ajutorul umanitar, în valoare totală de circa 2,3 milioane de euro (peste 48 de milioane de lei moldoveneşti), constă în 1,5 milioane de măşti chirurgicale, 100.000 de măşti FFP3, 100.000 de combinezoane, 100.000 de mănuşi de unică folosinţă, conform unui comunicat de presă publicat pe site-ul Preşedinţiei Republicii Moldova.
Ceremonia publică de predare a asistenţei umanitare a avut loc în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău.
Alături de aceasta la eveniment au mai participat prim-ministrul interimar al Republicii Moldova, Aureliu Ciocoi, ministrul de externe al României, Bogdan Aurescu, secretarul de stat în MAI român Raed Arafat, secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale din Republica Moldova, Tatiana Zatîc, şi ambasadorii României şi UE, Daniel Ioniţă, respectiv, Peter Michalko, relatează Agerpres.
Maia Sandu a mulţumit României pentru ajutor şi a afirmat că se bazează pe sprijinul tuturor ţărilor din UE pentru a putea avea acces la vaccinul împotrivia COVID.
Ambasadorul Peter Michalko a subliniat, vorbind în limba română, că ajutorul României este vital şi vine să arate că UE este alături de cetăţeni şi că mecanismul UE este eficient pentru a oferi ajutor rapid.
Ministrul Bogdan Aurescu a dat asigurări că România consideră Republica Moldova o prioritate absolută şi va susţine întotdeauna calea acesteia spre UE şi proiectele care vor apropia Republica Moldova de UE prin România.
După luările de cuvânt, oficialii au făcut un tur al celor 13 camioane cu asistenţă umanitară, parcate în Piaţa Marii Adunări Naţionale.
Noul ajutor este destinat cetăţenilor Republicii Moldova şi este acordat în implementarea pachetului de sprijin din partea României, prezentat public de preşedintele României, Klaus Iohannis, cu ocazia vizitei oficiale efectuate la Chişinău, la 29 decembrie 2020.