ALBASAT
Actualitate Societate

Vadim Brînzaniuc – candidatul PSDE la șefia capitalei

Fostul pretor al sectorului Buiucani, Vadim Brînzaniuc, a fost desemnat candidatul Partidului Social Democrat European pentru funcția de primar al municipiul Chișinău. Anunțul a fost făcut joi în cadrul unei conferințe de presă, transmite IPN.

Liderul PSDE, Ion Sula, a declarat că Vadim Brînzaniuc este președintele organizației municipale a partidului, dar și vicepreședinte al formațiunii. „Are o experiență destul de bogată în administrarea publică locală. Domnia sa este un viitor primar bun și sunt sigur, împreună cu colegii, că este cea mai potrivită candidatură din partea Partidului Social Democrat European”, a notat Ion Sula.

La rândul său, Vadim Brînzaniuc a declarat că echipa sa este conștientă de responsabilitatea care le revine, pentru că își doresc să vină în fața cetățenilor cu o ofertă politică și administrativă serioasă, să pună împreună bazele unei dezvoltări rapide și durabile a capitalei. „După cum știți, am o vastă experiență în domeniu, deoarece am activat mulți ani în administrație și cunosc bine problemele din interior. În calitate de pretor al sectorului Buiucani am reușit să realizez mai multe proiecte importante și știu exact cum trebuie de acționat ca să asigurăm bunăstare locuitorilor noștri. În plus, ultima perioadă am activat în cadrul Primăriei a sectorului 4 a municipiului București în calitate de consilier al primarului”, a mai spus vicepreședintele PSDE.

Vadim Brînzaniuc a venit în Primăria capitalei pe când aceasta era condusă de Dorin Chirtoacă. A exercitat pe parcursul a mai mulți ani funcția de șef al Direcției relații publice a Primăriei. În 2019, pe când primar interimar era Ruslan Codreanu, Vadim Brînzaniuc a fost numit pretor ale sectorului Buiucani, funcție pe care a exercitat-o până în martie 2022.

Până în prezent, patru formațiuni și-au prezentat candidații pentru funcția de primar general al capitalei. Partidul Acțiune și Solidaritate l-a prezentat în calitate de candidat pe deputatul Lilian Carp, vicepreședintele PAS; Partidul Platforma Demnitate și Adevăr – pe fostul viceprimar al capitalei, Victor Chironda; Coaliția pentru Unitate și Bunăstare – pe Ion Bulgac, președintele organizației de tineret CUB, iar Partidul Liberal – pe Ion Purice, care este vicepreședinte al formațiunii.

Related posts

Cursul valutar oficial la 26.08.2021

Albasat

Cursul valutar oficial la 25.08.2022

AlbasatTV, Nisporeni

Un bloc în construcții a luat foc în cartierul Telecentru

Albasat

Leave a Comment