ALBASAT
Societate

Vârsta de pensionare pentru judecători, majorată

Deputații au votat vineri, 4 decembrie, în lectură finală, proiectul de lege care prevede majorarea graduală a vârstei de pensionare pentru judecători, atât pentru bărbați, cât și pentru femei, transmite IPN.

Potrivit proiectului, începând cu 1 iulie 2021, pentru judecători se stabilește vârsta de pensionare de 50 de ani și 6 luni și aceasta va crește gradual până la 63 de ani. În fiecare an vârsta de pensionare se va majora cu șase luni.

Tot din 1 iulie, pentru judecători se stabilește vechimea în muncă generală de cel puţin 20 de ani şi 6 luni și vechimea în muncă în funcția de judecător de cel puțin 13 ani, necesare obținerii dreptului la pensie. În fiecare an ulterior, vechimea în muncă generală și vechimea în muncă în funcție de judecător se majorează cu 6 luni, până la atingerea vechimii în muncă generale de 34 de ani și vechimii în muncă în funcție de judecător de 15 ani.

Potrivit prevederilor proiectului, cuantumul pensiei va fi egal cu 55% din salariul mediu lunar. Pentru fiecare an complet de muncă peste vechimea de muncă generală, cuantumul se va majora cu 3%. De asemenea, cuantumul pensiei nu va putea depăși 80% din salariul mediu lunar.

Prevederile se conțineau în două inițiative legislative (una a deputaților PAS și alta a Guvernului) care au fost comasate pentru lectura a doua.

Related posts

Soluții pentru cei care și-au programat sejurul până pe 17 martie

Albasat

Aeroportul prelungește licitația pentru spațiile comerciale

AlbasatTV, Nisporeni

Igor Munteanu a sesizat CC privind angajarea răspunderii Guvernului

Albasat

Leave a Comment