ALBASAT
Societate

Veaceslav Platon, anunțat în căutare: Judecătoria Buiucani a admis demersul Procuraturii

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a admis astăzi demersul Procuraturii Anticorupție privind aplicarea în privința cetățeanului Veaceslav Platon a măsurii preventive, arestul pentru 30 de zile, cu anunțarea în căutare pentru reținere și executarea măsurii preventive. Decizia survine ca urmare a neprezentării inculpatului la ședința de judecată, în speța vizând rejudecarea dosarului în care este acuzat de „corupere activă” și „escrocherie”, transmite IPN, cu referire la un comunicat de presă al Procuraturii Generale.

Mai exact, este vorba de dosarul întors pe 30 ianuarie 2020 de Curtea de Apel Chișinău la rejudecare, în care Veaceslav Platon este acuzat că în decembrie 2016 ar fi comis coruperea activă a doi gardieni din cadrul Detaşamentului cu Destinaţie Specială ,,Pantera” al Departamentului Instituţiilor Penitenciare, care asigurau paza şi escortarea acestuia în instanțele de judecată. De asemenea, acesta mai este acuzat și de faptul că în 2016, fiind gestionarul cu pachetul majoritar de acţiuni la trei companii de asigurare, deţinute prin intermediul unor interpuși, a organizat sustragerea banilor deţinuţi pe conturile companiilor.

Magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, au întrerupt ședința de la 2 august curent, în cadrul căreia urmau să decidă asupra solicitării procurorului anticorupție cu privire la emiterea mandatului de arestare pe numele lui Veaceslav Platon și darea acestuia în urmărire. Lui Veaceslav Platon i-a fost oferit un răgaz de zece zile pentru a se prezenta în fața instanței. Ședința a fost întreruptă până pe 12 august.

Related posts

Cursul valutar oficial la 02.08.2021

Albasat

Consilier nou la Președinție

Albasat

Britanicii speriați de o nouă carantină au golit rafturile magazinelor. Cel mai mare lanț de supermarketuri vinde cu rația

Albasat

Leave a Comment