„Obiectivul ferm al Republicii Moldova îl reprezintă aderarea la Uniunea Europeană. Cu sprijinul prietenilor noștri, ne vom păstra și fortifica pacea, democrația și parcursul european”. Declarația aparține vicepremierului Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene, care efectuează în perioada 20-21 februarie o vizită de lucru la Bruxelles, transmite IPN.
Vizita la Bruxelles este efectuată la invitația înaltului reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, Josep Borrell. Nicu Popescu a subliniat angajamentul ferm al Republicii Moldova de a adera la UE și a reiterat condamnarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei. „Moldova a devenit stat candidat pentru aderarea la UE și a reușit să facă față crizelor umanitare, economice și energetice cu sprijinul partenerilor externi, demonstrând contribuția la securitatea regională”, a declarat oficialul, citat într-un comunicat de presă al MAEIE.
În cadrul Consiliului de Afaceri Externe de la Bruxelles, Nicu Popescu a îndemnat UE să impună sancțiuni împotriva oligarhilor fugari care ani de zile au furat Republica Moldova, iar acum încearcă destabilizarea guvernului şi sabotarea procesului de aderare la UE.
„Cu oficialii europeni ne-am referit și la consolidarea hub-ului Republica Moldova-UE pentru securitatea internă şi la colaborarea şi detașarea în Republica Moldova a misiunii civile cu mandat de consiliere în cadrul Politicii de Securitate și Apărare Comună pentru a spori capacitatea ţării noastre de a răspunde provocărilor curente”, a notat Nicu Popescu.
În marja vizitei de lucru de la Bruxelles Nicu Popescu a discutat cu Bogdan Aurescu, ministrul afacerilor externe al României; Antonio Tajani, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri al Italiei ministru al afacerilor externe; Stefano Sannino, secretarul general al Serviciului European pentru Afaceri Externe (EEAS); Gert-Jan Koopman, directorul general al Direcției Generale Vecinătate și Negocieri de Extindere a UE și a oferit interviuri pentru Financial Times, New York Times și Deutsche Welle.
next post