ALBASAT
Actualitate

(VIDEO/FOTO) 69 DE ANI DE LA CEL DE-AL DOILEA VAL DE DEPORTĂRI DIN BASARABIA

Astăzi se împlinesc 69 de ani de la cel mai mare val de deportări din Basarabia, iar în Nisporeni a fost decretată zi de doliu. La 6 iulie 1949, în cadrul unei operaţiuni speciale, 11 de mii de familii de basarabeni au fost urcate în tren şi duse în Siberia. Unii dintre deportaţi nu s-au mai întors niciodată. Cu această ocazie, în faţa Casei Naţionale din oraşul Nisporeni, dis-de-dimineaţă, a fost organizată o ceremonie, iar drapelele au fost coborâte în berna.

 GRIGORE ROBU PRIMARUL ORAŞULUI NISPORENI: „Într-adevăr acest eveniment este o pată neagră în istoria noastră, a nemului nostru. Atât timp cât s-a încercat ca să îngenuncheze poporul nostru şi nu s-a reuşit este încă o dovadă în plus că noi suntem astăzi aici, dacă noi nu vom fi aici înseamnă că acest calvar şi aceste deportări ar fi fost uitate. Atâta timp cât tânăra generaţie nu va uita deportările, memoria aceasta va fi vie şi acest exemplu nu se va mai repeta niciodată.”

 GHENADIE VERDEŞ, PREŞEDINTELE RAIONULUI NISPORENI: „Operaţiunea de deportare a ţăranilor basarabeni din această perioadă a fost o adevărată crimă împotriva umanităţii soldată cu omorârea oamenilor nevinovaţi, cu torturi, jafuri şi dezmembrarea familiilor. 6 iulie este ziua comemorări victimilor deportărilor staliniste, se implinesc 69 de ani din acea zi de când mii de basarabeni inclusiv nisporeneni, gospodari şi patrioţi, cei mai conştienţi reprezentanţi ai poporului au fost duşi în Siberia de gheaţă, regimul odios nu a cruţat pe nimeni deportând floarea naţiunii, copii mici, femei, bătrâni, bărbaţi, intelectuali şi specialişti din diferite domenii.”

Ulterior, autorităţile locale, dar şi victimele represiunilor staliniste au ţinut un moment de reculegere.
Regimul comunist a dus cu forţa în Siberia mii de moldoveni. Nu toţi au revenit, însă, acasă. Cei care au reuşit să se întoarcă, peste ani, în Moldova îşi aduc aminte cu durere de cea mai sumbră perioadă din viaţa lor.

 VASILE ARTENI,  NĂSCUT ÎN SIBERIA: ” Într-adevăr astăzi este o zi care confirmă spusele părinţelor, buneilor, fiindcă aşa au fost vremurile şi trebuie să o spunem astăzi că ei au fost preintampinaţi că nu cumva să dezvăluie ceva din ceia ce s-a întâmplat…. şi mulţi ani în urmă Dumnezeu săl odihnească pe tatăl meu, mia pus mâna pe umăr, aşa bărbăteşte şi mi-a spus:” dragul tatei o să fie o zi când vor spune că pe ne drept şi cu toate încălcările care au fost posibile ne-au deportat”. Deci astăzi după 69 de ani, este ziua aceia când putem vorbi liber despre nişte lucruri care au avut loc.”

În 1949, în această zi, au fost deportate circa 35 de mii de persoane. Evenimentele din noaptea de 5 spre 6 iulie au fost al doilea val de deportări din Basarabia. Primul val a fost cel din 12 și 13 iunie 1941, când au fost strămutate peste 25 de mii de persoane.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.

Related posts

Maia Sandu: Summitul CPE a demonstrat că aderarea Moldovei la Uniunea Europeană este tot mai aproape

AlbasatTV, Nisporeni

Transmisiune LIVE a sărbătorii Înălțarea Domnului de la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Nisporeni – Sărbătoarea Ispas în inima comunității

AlbasatTV, Nisporeni

Alexandrin Guțu a devenit campion mondial Under 23

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment