ALBASAT
Fără categorie

(VIDEO/FOTO) ALEEA SIGURANŢEI, INAUGURATĂ LA BOLDUREŞTI

Centrul satului Boldureşti din raionul Nisporeni s-a transformat în „Aleea Siguranţei”. Aici, au fost instalate mai multe panouri de atenționare, prin care trecătorii vor fi informați cum să-şi protejeze locuinţele, maşinile şi buzunarele de hoţi, despre siguranţa în trafic, dar şi cum să-și pregătească copiii să reacționeze în situațiile de risc.

 NICANOR CIOCHINĂ, COMISARUL RAIONULUI NISPORENI: “Este a cincea primărie unde deschidem „Aleea Siguranţei” şi astăzi sunt copleşit de emoţii speciale pentru că sunt în satul natal, unde am activat peste 10 ani ca sectorist. Inspectoratul de Poliţie vine cu panoul pe care sunt inscripţionate mesajele primite de la Inspectoratul General, în rest noi sensibilizăm Administraţia Publică Locală, oamenii de bună credinţă. Agenţii economici ne ajută cu lucrările, cu materialul din care este confecţionat. În toate primăriile oamenii au dat o mână de ajutor şi chiar ne încurajează.”

  GHEORGHE BARGAN, ŞEF SECŢIE SECURITATE PUBLICĂ: “Scopul „Aleii Siguranţei” este pregătirea antiinfracţională a populaţiei în vederea creşterei gradului de siguranţa în societate, informarea populaţiei într-o manieră accesibilă despre măsurile de securitate pentru siguranţa personală a bunurilor marteriale. Obectivele de bază a acestei acţiuni sunt sporirea gradului de informare a populaţiei despre măsurile de siguranţă, pregătirea antiinfracţională, diminuarea infracţiunilor şi accesibilitatea la informaţie cu caracter prevenţional şi oferirea de oportunităţi  cetăţenilor de a-şi lua notiţe de la poliţie.”

Trecătorilor le-au fost împărțite pliante informative în care sunt scrise reguli despre cum ne protejam de hoți. Autorităţile locale spun că, în acest mod, şi-au propus să responsabilizeze cetăţenii şi să reducă numărul infracţiunilor.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.

VASILE MIRON,  PRIMARUL COMUNEI BOLDUREŞTI: “Este un proiect binevenit, dumneavoastră cunoaşteţi că cetăţenii vin la primărie cu toate problemele, cu toate întrebările. Iată atunci când vin la primărie să se adreseze cu o problemă trec pe Aleea aceasta şi omul atrage atenţia şi citeşte şi mai cunoaşte unele lucruri pe care el pur şi simplu le ignoră sau nu le cunoaşte.”

Potrivit datelor Inspectoratului General al Poliţiei, anul trecut, în ţară au fost comise peste 4.000 de furturi din locuinţe, peste 1.200 de furturi din automobile şi 1.337 de infracţiuni împotriva minorilor. Totuşi, oamenii legii afirmă că numărul infracţiunilor a scăzut faţă de 2016 cu 16%.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.

Related posts

Începe Postul Crăciunului

AlbasatTV, Nisporeni

Igor Grosu despre protestele fermierilor: e dreptul lor să protesteze

AlbasatTV, Nisporeni

Dragoș Tudorache: Nu am auzit îndoieli cu privire la Republica Moldova

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 28.11.2023

AlbasatTV, Nisporeni

Expoziția națională „Fabricat în Moldova” va avea un nou concept

AlbasatTV, Nisporeni

Comisia vetting începe astăzi audierea judecătorilor Curții Supreme de Justiție

AlbasatTV, Nisporeni

Două persoane depistate fără suflare într-o mașină blocată în nămeți

AlbasatTV, Nisporeni

Noutăți fiscale privind TVA

AlbasatTV, Nisporeni

Un autocar care venea în Moldova din Italia a derapat lângă Costești

AlbasatTV, Nisporeni

Încă 139 de localități din 16 raioane rămân fără lumină

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment

Разное

(VIDEO/FOTO) ALEEA SIGURANŢEI, INAUGURATĂ LA BOLDUREŞTI

Centrul satului Boldureşti din raionul Nisporeni s-a transformat în „Aleea Siguranţei”. Aici, au fost instalate mai multe panouri de atenționare, prin care trecătorii vor fi informați cum să-şi protejeze locuinţele, maşinile şi buzunarele de hoţi, despre siguranţa în trafic, dar şi cum să-și pregătească copiii să reacționeze în situațiile de risc.

 NICANOR CIOCHINĂ, COMISARUL RAIONULUI NISPORENI: „Este a cincea primărie unde deschidem „Aleea Siguranţei” şi astăzi sunt copleşit de emoţii speciale pentru că sunt în satul natal, unde am activat peste 10 ani ca sectorist. Inspectoratul de Poliţie vine cu panoul pe care sunt inscripţionate mesajele primite de la Inspectoratul General, în rest noi sensibilizăm Administraţia Publică Locală, oamenii de bună credinţă. Agenţii economici ne ajută cu lucrările, cu materialul din care este confecţionat. În toate primăriile oamenii au dat o mână de ajutor şi chiar ne încurajează.”

GHEORGHE BARGAN, ŞEF SECŢIE SECURITATE PUBLICĂ: „Scopul „Aleii Siguranţei” este pregătirea antiinfracţională a populaţiei în vederea creşterei gradului de siguranţa în societate, informarea populaţiei într-o manieră accesibilă despre măsurile de securitate pentru siguranţa personală a bunurilor marteriale. Obectivele de bază a acestei acţiuni sunt sporirea gradului de informare a populaţiei despre măsurile de siguranţă, pregătirea antiinfracţională, diminuarea infracţiunilor şi accesibilitatea la informaţie cu caracter prevenţional şi oferirea de oportunităţi  cetăţenilor de a-şi lua notiţe de la poliţie.”

Trecătorilor le-au fost împărțite pliante informative în care sunt scrise reguli despre cum ne protejam de hoți. Autorităţile locale spun că, în acest mod, şi-au propus să responsabilizeze cetăţenii şi să reducă numărul infracţiunilor.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.

VASILE MIRON,  PRIMARUL COMUNEI BOLDUREŞTI: „Este un proiect binevenit, dumneavoastră cunoaşteţi că cetăţenii vin la primărie cu toate problemele, cu toate întrebările. Iată atunci când vin la primărie să se adreseze cu o problemă trec pe Aleea aceasta şi omul atrage atenţia şi citeşte şi mai cunoaşte unele lucruri pe care el pur şi simplu le ignoră sau nu le cunoaşte.”