ALBASAT
Fără categorie

(VIDEO/FOTO) ÎNVAŢĂ SĂ FACĂ AFACERI DE PE BĂNCILE ŞCOLII

 Elevii de la Liceul Teoretic “Mircea Eliade” din or. Nisporeni învaţa să facă afaceri de pe băncile şcolii. La disciplica de dezvoltare personală, elevii din clasa a 4-a au învăţat cum dezvolte şi să promoveze un business propriu. Astfel, a apărut ideea de a organiza un târg cu vânzare pentru părinți, profesori și vizitatori. Copiii s-au dovedit a fi buni negustori și au reușit să își vândă aproape toată marfa.

Atracția târgului au fost prăjiturile, de la cozonac la brioșe, turtă dulce sau chec de casă, toate îți lăsau gura apă. Nimeni nu își putea lua ochii de la dulciuri, iar micii bucătarite îndemnau să guști și să nu pleci până ce nu luai și acasă.

 Copiii de la Liceul Teoretic “Mircea Eliade” din or. Nisporeni nu sunt la prima acţiune de acest fel. Şi în anii trecuţi, banii adunaţi la astfel de târguri au ajuns la cei care au nevoie de ajutor. Organizatorii susţin ca astfel de acţiuni sunt menite de a-i educa pe copii în spiritul antreprenoriatului, dar şi al filantropiei.

Related posts

Peste 32 de mii de cadouri vor ajunge în grădinițele din Chișinău

AlbasatTV, Nisporeni

A fost inaugurat primul Incubator Municipal de Afaceri

AlbasatTV, Nisporeni

Moldova și România parafează interconectarea sistemelor naționale de energie și gaze

AlbasatTV, Nisporeni

Urmărește în direct: Prima ședință a Consiliului Raional Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 07.12.2023

AlbasatTV, Nisporeni

Japonia oferă Moldovei un grant pentru susținerea fermierilor

AlbasatTV, Nisporeni

Arta cu inimă: târg caritabil la Centrul de Tineret Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Măsuri de alfabetizare mediatică în lupta cu dezinformarea, discutate la un forum regional la Chișinău

AlbasatTV, Nisporeni

Vadim Ceban: În primăvară tariful la gaz ar putea ajunge la 16-17 lei

AlbasatTV, Nisporeni

Acțiunile atacatorului de pe Aeroport se încadrează în infracțiuni cu caracter terorist, ex-vicedirector SIS

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment