În prezent, la evidenţa Inspectoratului de Poliţie Nisporeni se află 52 de minori, după ce au abandonat şcoala şi domiciliul, au manifestat un comportament delicvent şi se află în situaţii de risc. Dintre aceştia, patru copii au comis infracţiuni pe parcursul a 10 luni şi au fost cercetaţi penal. Datele poliţiei mai arată că numărul minorilor certaţi cu legea este uşor în scădere faţă de anul trecut.

Potrivit oamenilor legii, pe parcursul a 10 luni, în raionul Nisporeni au fost comise 4 infracţiunide furt şi huliganism, minorii fiind cercetaţi penal.

 OLESEA ŢURCANU, OFIŢER PRINCIPAL AL  IP NISPORENI: “În perioada de 10 luni ale anului 2019, avem finisată urmărirea penală în cadrul IP Nisporeni pe 4 cauze penale, săvârşite de minori şi cu participarea acestora, comparativ cu 6 cauze penale, care au fost înregistrate în 2018, la fel săvârşite de minori şi cu participarea acestora, atestându-se o descreştere cu -33,3%.  În anul 2019 din cele 4 infracţiuni menţionate mai sus, avem înregistate 2 furturi şi 2 huliganism, săvârşite de către minori.” 

Majoritatea minorilor care sunt certaţi cu legea sunt băieţi şi provin din mediul rural. Aceştia vin din familii social-vulnerabile sau sunt educaţi doar de un singur părinte. Din numărul total de minori, aflaţi la evidenţa poliţiei, 22 au devenit victime ale infracţiunilor, de la începutul anului şi până în prezent.

OLESEA ŢURCANU, OFIŢER PRINCIPAL AL  IP NISPORENI: “Infracţiuni săvârşite repetat de aceiaşi minori nu avem înregistrate.  În anul 2019 avem înregsitate 22 de infracţiuni contra familiei şi minorilor, comparativ cu anul 2018, când am avut înregistate 24 de infracţiuni. Cele mai frecvente infracţiuni, care duc la victimizarea minorilor sunt: infracţiunile privind viaţa sexuală cu cel mai mare număr pe care le avem înregistate, infracţiunile de furt, infracţiunile de huliganism, infracţiuni ce ţin de accidente rutiere.” 

Mionorii care încalcă legea au posibilitatea să participe la discuţiide consiliere psihologică, unde specialiştii încearcă să identifice motivul săvârşirii infracţiunii.

ALIONA LOGHIN, PSIHOLOG AL IP NISPORENI: “Aceşti copii, care comit infracţiuni vin aici, la noi şi desigur, este psihologul şi specialistul care lucrează cu minorul. În primul rând, încercăm să le demonstrăm că noi suntem cei care vrem să-i ajutăm.  Avem un contact vizual, iar ei înţeleg că noi nu suntem împotriva lor, dar noi suntem cei care îi aducem ca ei să conştientizeze. Doar dvs cunoaşteţi că de la 16 ani ei deja răspund pedepsei penale, dar până la 16 ani, noi îi ajutăm pentru a trece cu succes peste toate obstacolele vieţii care îi pun să comită o infracţiune.” 

Totodată, psihologii spun că minorii merg pe o cale ilegală din cauza anumitor factori care au influenţat comportamentul lor deviant.

 ALIONA LOGHIN, PSIHOLOG AL IP NISPORENI: “Desigur sunt din familii social-vulnerabile. Sunt familii unde sunt educaţi de un părinte care deja a comis o infracţiune. Sunt copii care consumă alcool sau alte substanţe, iar aceste substanţe îi aduc la o stare de euforie.  Mediul ambiant şi desigur dezvoltarea proceselor psihice. Dacă copilul nu este dezvoltat sau manifestă o tulburare de personalitate sau în dependenţă de temperament, el poate să fie influenţat.”  

Pentru a preveni infracțiunile săvârşite de copii, oamenii legii desfăşoară mai multe activităţi în instituţiile de învăţământ.

OLESEA ŢURCANU, OFIŢER PRINCIPAL AL  IP NISPORENI: “În cadrul acestor activităţi care se vor desfăşura în şcoli avem pregătite subiecte interesante, la care vor participa de la clasa 1- 9. Subiecte prevăzute în tematică pot menţiona: Siguranţa personală, Fiecare faptă îşi are consecinţa sa, Bullying-ul în instituţiile de învăţământ, Viciile, Dauna consumului de alcool, Opreşte violenţa, Siguranţa în mediul online.” 

Datele Inspectoratului General de Poliţie arată că de la începutul anului, 829 de minori au comis în jur de 500 de infracţiuni. Cel mai des, aceştia au săvârşit furturi, jafuri şi huliganism.

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/

https://vk.com/id524319409

https://ok.ru/profile/564484387545

https://twitter.com/AlbasatL/

https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/